Agenția Europeană de Mediu încurajează mersul cu trenul, datorită emisiilor scăzute

  • 24 Martie 2021 10:33
Agenția Europeană de Mediu încurajează mersul cu trenul, datorită emisiilor scăzute

Mersul cu trenul este un mijloc de călătorie mai prietenos cu mediul comparativ cu avionul și mașina, pentru că produce mai puține emisii de gaze cu efect de seră, a transmis miercuri Agenția Europeană de Mediu (AEM), citată de DPA.

EMA a precizat că a evaluat diferite mijloacele de călătorie ca parte a unor eforturi de a oferi informații despre cum poate UE să implementeze Pactul Verde European, care include o țintă de a reduce emisiile cu efect de seră din transport cu 90% până în 2050 comparativ cu 1990.

Transportul a reprezentat un sfert din emisiile de gaze cu efect de seră din UE în 2018. Transportul auto a reprezentat 72% din emisii, în timp ce cota transportului maritim a fost de 14%, iar cea a aviației, de 13%.

Transportul feroviar a reprezentat mai puțin de 1% din emisii, provenite în principal de la trenurile diesel, conform AEM.

Evaluarea a concluzionat că transportul cu trenul este "cel mai bun și cel mai practic mijloc de călătorie, cu excepția mersului pe jos sau a mersului pe bicicletă", a mai transmis AEM, care are sediul la Copenhaga.

Conform raportului, mașinile "reprezintă mijlocul dominant de transport al pasagerilor în Europa".

Evaluarea a folosit o comparație a transportului între 20 de perechi de orașe din Europa, acoperind o distanță de 500 de kilometri.

Deși costurile totale ale emisiilor transportului feroviar sunt mai scăzute decât cele ale transportului aerian, efectele zgomotului sunt comparativ sau chiar mai mari în unele cazuri, întrucât zgomotul transportului aerian este generat în principal la decolarea și aterizarea avioanelor.

Integrarea transporturilor aerian și feroviar și reducerea barierelor pentru transportul feroviar transfrontalier sunt printre propunerile de îmbunătățire menționate, alături de nevoia unui plan pentru modernizarea actualelor linii feroviare și trenuri.

Sursa: AGERPRES

Tags

Alte Noutati

LIVE: Obiectiv, România!
Meteo Chișinău
17,18
Cer fragmentat
Umiditate:52 %
Vint:4,63 m/s
Wed
15
Thu
16
Fri
12
Sat
14
Sun
15
Arhivă Radio Chișinău