Agenda de cooperare moldo-americană discutată de ministra Veronica Sirețeanu cu ambasadorul SUA în Republica Moldova
-
28 Martie 2023 09:06
Ministra Finanțelor Veronica Sirețeanu a avut ieri, 27 martie, o întrevedere cu Ambasadorul SUA în Republica Moldova, Kent D. Logsdon, se arată în comunicatul Ministerului Finanțelor.
Dna Sirețeanu a apreciat suportul continuu al Guvernului american acordat Republicii Moldova, de-a lungul timpului, în implementarea mai multor reforme și a mulțumit pe această cale pentru asistența acordată inclusiv, Ministerului Finanțelor.
În cadrul întrevederii, oficialii au abordat un spectru larg de subiecte cu privire la agenda și prioritățile Ministerului, disciplina fiscală, calendarul bugetar pentru anul curent, relațiile cu Fondul Monetar Internațional (FMI) și Banca Mondială în contextul participării delegației Ministerului Finanțelor la ședințele de primăvară a FMI și grupului Băncii Mondiale. Cu referință la agenda Ministerului, Veronica Sirețeanu a spus: “Prioritățile noastre sunt axate pe deschidere, transparență, digitalizarea serviciilor, respectarea disciplinei fiscale și a calendarului bugetar”.
Totodată, în cursul dialogului, oficialii au vorbit despre continuarea relațiilor moldo-americane în domeniile tehnologiei informației, securității cibernetice, precum și consolidarea sectorului investițional în Republica Moldova. Părțile, de asemenea, au convenit să aibă un dialog permanent pentru a identifica noi oportunități de cooperare.
La rîndul său, ambasadorul Kent D. Logsdon a apreciat prioritățile din agenda Ministerului și a încurajat-o pe dna Ministră în continuarea implementării acesteia, reconfirmând sprijinul SUA în modernizarea Republicii Moldova.