Afganistan | Atacul de la un spital militar din Kabul s-a încheiat, toți atacatorii au fost uciși

  • 08 Martie 2017 16:39
Afganistan | Atacul de la un spital militar din Kabul s-a încheiat, toți atacatorii au fost uciși

Atacul de la cel mai mare spital militar din Afganistan, spitalul Sardar Daud Khan din Kabul, s-a încheiat după șase ore de schimburi de focuri, au anunțat miercuri mai multe surse din serviciile de securitate, citate de AFP.

'Atacul s-a încheiat, toți atacatorii au fost uciși', a informat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne afgan, Sediq Sediqqi, scrie AGERPRES.

Potrivit unor oficiali afgani din domeniul sănătății și apărării, până acum au fost transportate la spital cel puțin 66 de răniți și patru cadavre, relatează DPA.

Atacul a fost revendicat de gruparea teroristă Statul Islamic. Într-o declarație de un rând difuzată prin intermediul agenției sale de presă Amaq, gruparea informează: 'Comandouri ale Statului Islamic atacă spitalul militar din Kabul'.

Totodată, un purtător de cuvânt al talibanilor a declarat pentru DPA că liderul taliban însărcinat cu atacurile în Kabul nu știa să fi avut loc activități ale talibanilor în zonă. Într-o postare pe Twitter, purtătorul de cuvânt a scris: 'Atacul de astăzi de la Kabul nu are nicio legătură' cu talibanii.

Potrivit agenției de presă Reuters, bărbați înarmați, printre care cel puțin unul îmbrăcat în medic, au atacat spitalul militar Sardar Daud Khan, situat într-o zonă apropiată de ambasada SUA la Kabul, angajându-se într-un schimb de focuri cu forțele de securitate aflate în interiorul clădirii.

Tags

Alte Noutati

LIVE: BIZNEWS cu Corneliu Rusnac
Meteo Chișinău
6,63
Ploaie ușoară
Umiditate:99 %
Vint:4,12 m/s
Sat
6
Sun
3
Mon
3
Tue
3
Wed
3
Arhivă Radio Chișinău