Adunarea Generală a Procurorilor se amână

  • 20 Februarie 14:30
Adunarea Generală a Procurorilor se amână

Adunarea Generală a Procurorilor, stabilită pentru data de 23 februarie, a fost amânată cu o săptămână. O hotărâre în acest sens a fost aprobată marți de către Consiliul Superior al Procurorilor, transmite IPN.

Președintele CSP, Dumitru Obadă, a declarat că anterior s-a stabilit că ședința să se desfășoare online, iar specialiștii IT au recomandat amânarea pentru a asigura continuitatea procesului tehnic și funcționarea platformei online. Potrivit lui, între timp, mai exact până la finalul săptămânii, urmează să fie publicate rapoartele Procuraturii Generale și Consiliului Superior al Procurorului, iar în cadrul Adunării, acestea vor fi dezbătute, inclusiv prioritățile pentru anul 2024.

Astfel, Adunarea Generală a Procurorilor a fost stabilită pentru data de 29 februarie, ora 09.00.

Ultima dată Adunarea Generală a Procurilor s-a convocat pe 22 decembrie, când au fost aleși noii membri ai Consiliului Superior al Procurorilor. Convocarea s-a reușit după aproximativ trei ani de la ultima ședință. În perioada pandemiei procurorii nu s-au putut întruni din cauza restricțiilor. Ulterior, au așteptat inițierea unui mecanism de evaluare a integrității tuturor candidaților pentru CSP.

Tags

Alte Noutati

LIVE: MUZICĂ
Meteo Chișinău
22,24
Cer senin
Umiditate:37 %
Vint:4,12 m/s
Sat
14
Sun
14
Mon
17
Tue
19
Wed
18
Arhivă Radio Chișinău