Adevărul | Iulian Chifu: Este treabă multă, și Maia Sandu are o sarcină foarte complicată. În care va fi ajutată, însă, de întreaga Europă, în primul rând de către România (Revista presei)
-
12 Iulie 2021 09:34
Revista presei - 12 iulie.
Presa de la Chișinău este preocupată de rezultatele alegerilor parlamentare anticipate de ieri.
Un PAS istoric? Se întreabă editorialistul Nicolae Negru într-un articol pentru Ziarul Național. El scrie că ceea ce părea imposibil a devenit realitate: Maia Sandu va forma singură viitorul Guvern al Republicii Moldova. Alegătorii au decis să-i ofere controlul deplin asupra puterii legislative și executive. Sigur, Constituția prescrie o separare a puterilor în stat, dar Maia Sandu este un președinte jucător și o vom vedea în toate trei ipostaze, de șefă de stat, președinte de parlament și prim-ministru.
Comentatorul menționează tăcerea incredibilă a Moscovei în aceste alegeri. „Nici Putin, nici oamenii săi nu au manifestat susținere deschisă pentru blocul socialisto-comunist, ceea ce confirmă ipoteza că Moscova nu era interesată de victoria PSRM, ca să nu întrețină Republica Moldova. În schimb, Bruxelles și București s-au manifestat energic în aceste alegeri, abordându-le ca pe o ocazie de a suplimenta puterea simbolică a Maiei Sandu, în scopul realizării planurilor sale reformatoare. Acum se poate trâmbița că Europa a învins în Republica Moldova”, scrie editorialistul.
Într-un editorial semnat pentru Agenția de presă IPN, politologul Dionis Cenușă reflectă asupra Moldovei post-electorale: Guvernare pro-UE, opoziție pro-rusă. El consideră drept cert faptul că agenda europeană va deveni mai puternică decât oricând. Succesul electoral al PAS se va solda cu o majoritate pro-UE în parlament și cu un guvern puternic ancorat în vectorul european. Astfel, Moldova intră într-un ciclu politic nou, în care accentul va fi pus pe reformele structurale și combaterea corupției mari, care vor permite atragerea asistenței și investițiilor din Occident.
„În contextul victoriei asurzitoare, PAS obține toate pârghiile puterii în stat – de la președinție (Maia Sandu) până la parlament și viitorul executiv. Din acest considerent, toată responsabilitatea pentru actul guvernării în următorii patru ani o va avea PAS și exponenții politici ai acestuia, care gradual vor apărea în toate structurile statului – de la ministere până la agenții și întreprinderi de stat. Odată cu monopolizarea totală a puterii, PAS va deveni obiectul monitorizării societății civile și a surselor media, dar și ținta politică a tuturor partidelor politice, atât de dreapta, cât și de stângă”, scrie Dionis Cenușă.
Iulian Chifu scrie într-un comentariu pentru deschide.md despre majoritatea absolută a Maiei Sandu, PAS, în anticipatele de la Chișinău. Astfel, în Republica Moldova începe o nouă etapă, după terminarea deplină a procesului electoral. O etapă nu mai puțin complicată, în care Maia Sandu trebuie, mai întâi, să preia puterea deplină în stat. Apoi trebuie să asume pozițiile publice cu oameni profesioniști și cunoscători, după ce că sunt cinstiți și fără controverse. Apoi urmează preluarea pas cu pas a instituțiilor statului, nu în ultimul rând schimbarea pe baze profesioniste și necorupte a componentelor din justiție, care trebuie reformate profund, pe noi baze. Și, nu în ultimul rând, trebuie să treacă la reforme, trebuie să înceapă să livreze. Pentru că cetățenii Republicii Moldova nu au timp, și nici răbdare să aștepte. Comentatorul politic de la București observă că este treabă multă, și Maia Sandu are o sarcină foarte complicată. În care va fi ajutată, însă, de întreaga Europă, în primul rând de către România. Dar greul urmează să fie asumat de către cetățenii Republicii Moldova.
Și la aceste alegeri, cetățenii Republicii Moldova din diasporă s-au mobilizat. Ziarul de gardă scrie și că la acest scrutin diaspora a stabilit un nou record. Jurnaliștii îl citează pe un basarabean stabilit în Germania care spunea ieri că „suntem la o răscruce de drumuri. Am fost conduși în direcție falsă ultimii 30 ani s-au mimat reformele și s-au furat banii oferiți de partenerii externi. Clasa politica veche ne-a decepționat complet și e nevoie de politicieni responsabili și cel mai important să poarte răspundere de ceea ce fac. Nimic nu se va schimba atâta timp cât acolo sus înflorește corupția și nimeni nu e tras la răspundere. Astăzi facem schimbarea, spre un viitor prosper. Diaspora votează responsabil”.
Și votul cetățenilor moldoveni din regiunea transnistreană a fost urmărit cu atenție de jurnaliști. TV8 a urmărit cum se desfășoară procesul în Varnița, acolo unde au funcționat șase secții: patru pentru cei din regiunea transnistreană și două pentru localnici. „Deși au existat temeri că situația din localitate ar putea escalada, așa cum s-a întâmplat și la ultimele alegeri prezidențiale, când un drum a fost blocat de veteranii războiului de pe Nistru, iar mascații au încercat să-i dea la o parte cu forța, scrutinul a decurs fără incidente, iar situația, în general, a fost calmă. Totuși, ca și în anii precedenți, nu au lipsit informațiile precum că unii oameni ar fi fost plătiți cu 25 de dolari, pentru a-și da votul pentru un anumit candidat”.