UPDATE. A treia dronă depistată pe teritoriul R. Moldova. IGP: „Un aparat de zbor de însoțire a dronelor „Shahed” de origine rusească, care nu avea atașat explozibil”

  • 13 Noiembrie 08:36
UPDATE. A treia dronă depistată pe teritoriul R. Moldova. IGP: „Un aparat de zbor de însoțire a dronelor „Shahed” de origine rusească, care nu avea atașat explozibil”

Poliția Republicii Moldova anunță că astăzi, pe un câmp din localitatea Coșernița din raionul Criuleni, a fost depistată o dronă. Oamenii legii informează că în zonă accesul cetățenilor a fost restricționat.

UPDATE. Drona depistată a fost ridicată și examinată de experții Centrului tehnico-criminalistic și expertize judiciare al Inspectoratului General de Poliție (IGP). 

„După primele examinări s-a constatat că este vorba despre un aparat de zbor de însoțire a dronelor de tip „Shahed” de origine rusească, care nu avea atașat explozibil. Nu există riscuri sau pericole pentru siguranța cetățenilor din regiune”, menționează responsabilii de la IGP. 

În context, Poliția face apel la cetățenii care identifică aparate de zbor sau alte dispozitive suspecte căzute la sol - să nu se apropie de ele și să nu le atingă, dar să anunțe imediat poliția la numărul de urgență.

UPDATE. A treia dronă depistată pe teritoriul R. Moldova. IGP: „Un aparat de zbor de însoțire a dronelor „Shahed” de origine rusească, care nu avea atașat explozibil”

Amintim că, duminică, alte două drone au fost depistate pe teritoriul Republicii Moldova. 

Primul aparat de zbor a fost găsit în apropierea satului Fîrlădeni, din raionul Căușeni, iar al doilea pe un câmp din preajma satului Borosenii Noi, raionul Râșcani.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Știri Radio Chișinău
Meteo Chișinău
1,63
Cer senin
Umiditate:94 %
Vint:2,57 m/s
Fri
4
Sat
3
Sun
1
Mon
1
Tue
0
Arhivă Radio Chișinău