A murit cineastul Mohamed Khan, unul dintre cei mai importanți regizori egipteni

  • 26 Iulie 2016 16:49
A murit cineastul Mohamed Khan, unul dintre cei mai importanți regizori egipteni

Mohamed Khan, unul dintre cei mai celebri regizori ai cinematografiei egiptene, a murit marți la Cairo, la vârsta de 74 de ani, având o carieră prolifică marcată de filme de mare angajament social, transmite AFP.

Crainic al cauzei femeilor și celebru pentru filmele în care a abordat probleme ale societății, Mohamed Khan este considerat de critici unul dintre fondatorii cinematografiei realiste egiptene, pe care a îmbogățit-o pe tot parcursul carierei sale lansate în anii 1980.

Mohamed Khan a murit marți în zori, într-un spital din Cairo, din cauza unor "probleme de sănătate", se arată pe site-ul cotidianului Al-Ahram.

Născut la Cairo în 1942, fiu al unei mame egiptene și al unui tată pakistanez, Mohamed Khan și-a făcut studiile în Marea Britanie și a lucrat ca asistent de regie în Liban, stabilindu-se apoi definitiv în Egipt, unde a regizat 24 de lungmetraje cu cei mai mari actori și actrițe din țară.

Acordând un loc important unor personaje feminine în filme care denunță opresiunea femeilor egiptene, el nu a ezitat în creația sa aclamată de critică și public să prezinte aspecte negative din societate. În "Soția unui bărbat important" (1987), Mohamed Khan dezvăluie psihologia maladivă a unui ofițer de poliție, îmbătat de putere și angajat în represiunea împotriva opoziției politice. Filmul a fost selecționat în 2013 la Festivalul internațional din Dubai pe lista celor mai bune 100 de pelicule arabe.

Lungmetrajul "Fiica uzinei", cronică a vieții unei tinere muncitoare victimă a sexismului, a obținut în același an două premii la același festival, printre care cel pentru cea mai bună actriță — interpreta principală Yasmine Raees.

Regizorul era căsătorit cu scenarista Wessam Suleiman, cu care colabora la scrierea filmelor sale. Și fiica sa, Nadine, este o apreciată regizoare debutantă, remarcată la primul său lungmetraj.

Unul din cei mai celebri regizori din Egipt, cineast important în lumea arabă, nu a obținut totuși naționalitatea egipteană decât în 2014, printr-un decret prezidențial. Până în 2014, copiii născuți de mame egiptene și tați străini nu puteau obține naționalitatea egipteană.

Sursa: Agerpres.ro

Tags

Alte Noutati

LIVE: MUZICĂ
Meteo Chișinău
1,63
Cer senin
Umiditate:95 %
Vint:4,63 m/s
Fri
5
Sat
5
Sun
4
Mon
3
Tue
2
Arhivă Radio Chișinău