A fost găsită una dintre cutiile negre ale zborului 171 Air India, la o zi după tragedia de la Ahmedabad în care au murit cel puțin 265 de persoane

  • 14 Iunie 12:20
A fost găsită una dintre cutiile negre ale zborului 171 Air India, la o zi după tragedia de la Ahmedabad în care au murit cel puțin 265 de persoane

Anchetatori au găsit vineri una dintre cutiile negre ale avionului de tip Boeing 787 aparținând Air India care s-a prăbușit joi într-un cartier rezidențial la Ahmedabad, în nord-vestul Indiei, un accident soldat cu cel puțin 265 de morți, relatează AFP.

Echipe de la conducerea Aviației Ciivle indiene au recuperat o cutie neagră la locul catastrofei”, a declarat sub protecția anonimatului AFP un reprezentant al poliției, scrie News.ro.

Unul dintre cei 242 de pasageri ai zborului 171 a supraviețuit în mod miraculos prăbușirii, care a avut loc imediatr după decolare către Aeroportul Gatwick, la Londra.

Vishwash Kumar Ramesh, un britanic de origine indiană, era așezat pe un loc partea stângă, în față - 11A -, lângă o ieșire de urgență.

Avionul s-a prăbușit joi, la mai puțin de un minut după decolare, la ora locală 13.39 (11.39, ora României), potrivit Aviației Civile indiene.

El a emis un semnal de ajutor imediat ce a plecat de la sol, după care s-a prăbușit dincolo de aeroport.

Potrivit Aviației Civile indiene, zborul 171 Air India a îmbarcat 230 de pasageri - 169 de indieni, 53 de britanici, șapte portughezi și un canadian - și 12 membri ai echipajului.

Citiți și: Tragedie în India: Un avion cu 242 de persoane la bord s-a prăbușit într-o zonă dens populată, la scurt timp de la decolare

Prăușirea la Ahmedabad este una dintre cele mai grave din istoria Indiei, o țară în care traficul aerian a crescut exponențial în ultimii ani.

În 1996, zborul 763 Saudi Arabian Airlines a intrat în coloziune, în zbor, în apropiere de New Delhi, cu zborul 1907 Kazakhstan Airlines.

Cele 349 de persoane care se aflau la bordul celor două avioane au murit în cea mai sângeroasă coliziune înregistrată vreodată.

Începând din 2000, în lume au avut loc șase catastrofe aeriene cu peste 200 de morți.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
17,18
Câțiva nori
Umiditate:27 %
Vint:5,14 m/s
Sun
11
Mon
10
Tue
9
Wed
9
Thu
12
Arhivă Radio Chișinău