51 de persoane spitalizate după atentatul din Sankt Petersburg
-
04 Aprilie 2017 08:17
Autoritățile ruse au anunțat marți dimineață că un număr de 51 de persoane au fost transportate la mai multe spitale după ce o explozie puternică a zguduit o garnitură de metrou din metropola Sankt Petersburg. Între timp, bilanțul a ajuns la 11 morți și cel puțin 45 de răniți.
”Potrivit Comisiei de Sănătate din Sankt Petersburg, această listă îi include pe cei răniți în metrou, precum și pe cei care rămân internați în spitalele orașului”, a declarat un reprezentant al ministerului de Urgență din Rusia, scrie news.ro.
Comisia Națională Antiterorism a anunțat că 11 persoane și-au pierdut viața, în vreme ce cel puțin 45 au fost rănite în explozia care a zguduit o garnitură de metrou între stațiile Piața Sennaia și Tehnologiceski Institut.
Autoritățile ruse au lansat o anchetă pentru act terorist în urma exploziei care a zguduit o garnitură de metrou din Sankt Petersburg.
Comisia de Investigații din Rusia a catalogat explozia ca fiind un atac teorist, dar mai multe scenarii sunt luate în considerare în acest moment.
Anterior, Procuratura Generală a catalogat incidentul ca un act terorist, înainte de a reveni și a preciza că este prea devreme pentru a se trage o concluzie cu privire la circumstanțele exploziei din Sankt Petersburg.
Presa rusă a publicat o primă imagine cu presupusul atacator de la metrou, care a abandonat o servietă plină cu explozibili într-o garnitură de metrou ce călătoarea de la Piața Sennaia spre Tehnologiceski Institut. Acesta are barbă și apare îmbrăcat într-o robă neagră, în vreme ce are capul acoperit cu o căciulă de aceeași culoare, care seamănă cu o pălărie purtată în mod tradițional de cecenii din Rusia.
De asemenea, un martor a declarat că un bărbat ar fi abandonat o servietă în vagonul de metrou zguduit de puternica explozie din Sankt Petersburg.
”A fost o explozie pe șine, un bărbat a lăsat o servietă în vagon, a coborât din vagon și s-a mutat în alt vagon”, i-ar fi scris martorul unui prieten, într-un SMS.
Rusia a fost ținta unor atacuri lansate de militanți ceceni în trecut. Lideri rebeli ceceni au amenințat frecvent cu noi atacuri și puțin 38 de persoane au fost ucise în 2010, când două femeie kamikaze au detonat bombe în garnituri de metrou pline, la Moscova.
Din anul 2000 până în prezent, rebelii ceceni au ucis 1.130 de persoane în atentate.