9 noiembrie 1989 este ziua care a schimbat lumea, întrucât Zidul Berlinului a fost cel mai puternic simbol al Războiului Rece. Treizeci și doi de ani mai târziu, la 9 noiembrie 2021, Germania se află în fața unei schimbări politice de gardă între CDU și SPD și a unei predări de ștafetă între Angela Merkel și Olaf Scholz. După 16 ani în care țara a fost condusă de Angela Merkel, această comemorare a căderii Zidului este ultima pentru Merkel, o femeie ce provine din fosta Germanie de Est, în calitate de cancelar al Germaniei, scrie CaleaEuropeana.ro.

Astăzi, președintele german Frank-Walter Steinmeier găzduiește evenimentul “1918 – 1938 – 1989: Comemorarea zilei de 9 noiembrie”, o zi care se numără printre cele mai importante date din istoria Germaniei. Potrivit Deutsche Welle, este o zi în care emoțiile oscilează între groază și bucurie, între noaptea pogromului nazist (Kristallnacht) din 1938 și căderea Zidului Berlinului în 1989. Anterior, la 9 noiembrie 1918 social-democratul Philipp Scheidemann pleda, de la balconul clădirii Reichstag-ului, pentru înființarea Republicii, un apel care a pus capăt monarhiei sub regele Wilhelm II.

În urmă cu doi ani, la 9 noiembrie 2019, Germania era gazda a peste 200 de evenimente dedicate comemorării prăbușirii Cortinei de Fier, NATO a celebrat momentul în fața bucății din zid de la sediul Alianței donată de Germania ca simbol al puternicei legături transatlantice între SUA și Europa, în timp ce și la București a fost expusă, în curtea Academiei Române, o bucată masivă din Zidul Berlinului.

După peste trei decenii în care a fost bariera ce diviza Germania și a reprezentat un simbol al autorității și puterii sovietice, Zidul Berlinului a căzut la 9 noiembrie 1989, marcând finalul unui capitol amar al Războiului Rece.

“La început au fost sârma ghimpată și bolțarii, aruncați în panică în miezul nopții. Apoi, beton și cărămizi, turnuri de control, mitraliere, un câmp minat luminat și sângele celor care încercau să sară peste Zidul Berlinului, un simbol gri al Războiului Rece”, notează Associated Press, iar mulți istorici plasează căderea Zidului Berlinului în centrul succesiunii evenimentelor din 1989, scrie Agerpres.

Construcția zidului a început la 13 august 1961. Germania de Est a luat această decizie pentru a opri fluxul de est-germani spre Berlinul de Vest, ce amenința să lase statul comunist fără unii din cei mai bine pregătiți oameni ai săi. Guvernul argumenta acțiunea susținând că forțe ostile capitaliste au încercat să devalizeze Germania de Est și că spionajul și organizațiile teroriste operau din Berlinul de Vest.

În 28 de ani, 5.000 de est-germani au evadat și 191 au murit încercând să-l sară, potrivit datelor publicate în lucrarea “The Fall of the Berlin Wall: 25 Years Later: A look Back”. La 23 mai 1987, grănicerii au găsit poate ultima persoană care avea să moară aici, mai evidențiază sursa citată.

AFP a consemnat anul trecut cinci lucruri definitorii despre centura de beton care a făcut timp de aproape 30 de ani din Berlinul de vest o enclavă în blocul estic.

Construit începând din 13 august 1961 pentru a opri exodul est-germanilor spre Occident (trei milioane de persoane între 1945 și 1961), Zidul Berlinului măsura în total 155 de kilometri: 43 tăiau Berlinul de la nord la sud, iar 112 izolau Berlinul de vest de restul Republicii Democrate Germane (RDG). Zidul era format în mare parte din plăci de beton armat cu o înălțime de 3,6 metri, întărite în partea superioară de o structură cilindrică netedă, menită să descurajeze orice tentativă de escaladare.

302 posturi de observație și 20 de buncăre îi ajutau pe cei peste 7000 de soldați să asigure supravegherea zidului. Noaptea, felinarele instalate din 30 în 30 de metri făceau din Zidul Berlinului locul cel mai bine luminat din oraș, în contrast cu penumbra în care era scufundat Berlinul de est.

Zidul avea șapte puncte de trecere oficiale. Cel mai celebru era Checkpoint Charlie, situat pe Friedrichstrasse, între cartierele Kreuzberg, în Vest, și Mitte, în Est. În octombrie 1961, acest post de frontieră a fost teatru de confruntare între Statele Unite și Uniunea Sovietică: tancurile și soldații din cele două tabere s-au înfruntat timp de câteva ore, în urma unui diferend legat de libera circulație a unui diplomat american, Allan Lightner.

În 28 de ani de existență au existat numeroase tentative de trecere în Vest, de multe ori mortale. Memorialul Zidului Berlinului consemnează peste 100 de morți între 1961 și 1989.

Una din cele mai dramatice “evadări în masă” reușite a fost așa-zisa operațiune “Tunel 57“, care a permis în octombrie 1964 unui număr de 57 de oameni să treacă în partea de vest, printr-un tunel cu o lungime de 140 de metri săpat cu ajutorul unor studenți occidentali, pornind dintr-o brutărie dezafectată.

“Ich bin ein Berliner”. Cele patru cuvinte rostite în germană de John Fitzgerald Kennedy cu prilejul vizitei sale istorice la Berlin din 26 iunie 1963 au rămas în memoria colectivă.

La doi ani după ridicarea “Zidului rușinii”, președintele american a vrut astfel să-i liniștească pe berlinezi și totodată să afișeze solidaritatea taberei occidentale.

În 1985, cu câțiva ani înainte de căderea Zidului, președintele francez Francois Mitterrand a folosit la rândul său, la o întrevedere cu cancelarul Helmut Kohl, o formulă premonitorie: “Berlinul și-a făcut plinul cu suferință, a venit timpul să-și facă plinul de speranță”.

La 12 iunie 1987, în timp ce SUA și Uniunea Sovietică cunoșteau o perioadă de acalmare a tensiunilor, președintele american Ronald Reagan a dat un nou semnal. Într-un discurs susținut în Berlinul de Vest, în spatele Zidului, Reagan i s-a adresat direct liderului sovietic Mihail Gorbaciov: ”Doborâți acest zid!”

Doi ani și jumătate mai târziu, epoca speranței și calea unificării europene începeau.