Reprezentanții refugiaților ardeleni și bucovineni aflați în România au făcut demersuri repetate pe lângă guvernul român în vederea organizării unui corp de voluntari. Astfel, la 1 septembrie 1916, Vasile Lucaciu, împreună cu Octavian C. Tăslăuanu, Onisifor Ghibu, Ioan I. Nistor, Vasile C. Osvadă, Iorgu Toma și Dimitrie Marmeliuc au înaintat un amplu memoriu guvernului român, cerându-i să încuviințeze formarea de regimente de voluntari transilvăneni, bănățeni și bucovineni alcătuite din refugiații în Regat, încă neînrolați, precum și dintre prizonierii români din lagărele rusești, care să fie aduși în țară.

Într-un raport adresat, în ianuarie 1917, Marelui Cartier General al Armatei Române, Octavian Goga, alături de alți scriitori și jurnaliști, precum Emil Nicolau, Constantin Gongopol și Ion Minulescu, membri în colectivul de redacție al ziarului ''Românul'', precizau că se impune desfășurarea în paralel cu propaganda internă și una deosebit de activă peste hotare, menită ''să ne susțină cauza și prestigiul armatei în fața Aliaților'', se arată în volumul ''Luptători sub steagul Marii Uniri. Activitatea românilor aflați în străinătate 1916-1920'' (Constantin I. Stan, Ed. Paideia, București, 2010).

Ghiță Popp, Sever Bocu, Filaret Doboș și alți români aflați în Rusia au luat legătura, în august 1917, cu Thomas G. Masaryk, liderul emigrației cehe, care și-a exprimat bucuria de a fi putut ''regăsi contractul cu românii transilvăneni, bănățeni și bucovineni (...) spre a putea coordona luptele noastre care merg spre aceeași țintă (...)''. Despre acest moment, Octavian Goga avea să relateze mai târziu: ''Am avut onoarea ca împreună cu dânsul (Th. G. Masaryk, n.n) să fac mai multe demersuri care nu s-au împlinit, în vederea unui congres al naționalităților oprimate''.

Bănățeanul Sever Bocu a luat parte la Congresul tuturor naționalităților din Rusia, care a avut loc la Kiev, între 6-15 septembrie 1917. De asemenea, la Adunarea naționalităților asuprite din Austro-Ungaria de la Kiev, din 29 noiembrie/12 decembrie 1917, au participat atât Sever Bocu, cât și Filaret Doboș și Ghiță Popp. Sever Bocu a scos în evidență cu acest prilej și ''cauza unității naționale românești'', reamintind celor prezenți că s-au constituit batalioane de voluntari transilvăneni și bucovineni ''hotărâți să lupte pentru dreptul nostru''.

Traian Vuia, originar din Banat, a militat, la rândul său, între 1916-1918, pentru desăvârșirea statului național unitar român. Aflat în Franța din iulie 1902, Traian Vuia a organizat, la Paris, Comitetul Național al Românilor din Transilvania, care a editat revista "La Transylvanie", semnând în paginile acesteia numeroase articole. Totodată, el a scris manifeste destinate ostașilor români din armata austro-ungară îndemnându-i să dezerteze și să intre în rândurile forțelor militare aliate. De asemenea, a colaborat la diverse ziare și reviste franceze, susținând cu tărie cauza românească.

Intrarea României în război de partea Antantei a prilejuit o vie satisfacție în rândurile românilor originari din Transilvania stabiliți în SUA. Numeroși români transilvăneni de aici și-au exprimat dorința, după intrarea SUA în război, în aprilie 1917, de a se înrola ca voluntari în armata americană. Românii din SUA au strâns și au trimis ajutoare însemnate, medicamente ș.a., încă din august 1916, preocupându-se, de asemenea, de sprijinirea materială și morală a Armatei Române.

La Cleveland Ohio apărea în limba română ziarul ''America'', publicație a românilor de aici. În acest ziar, la începutul lunii septembrie 1916, se arăta că scopul fundamental al participării României la Primul Război Mondial era ''realizarea deplinei unități naționale și nu cotropirea de teritorii străine''. La 10 septembrie 1916 un grup de lideri ai unor societăți românești din SUA au expediat o scrisoare președintelui Woodrow Wilson, în care condamnau cu fermitate asuprirea la care erau supuși conaționalii lor din teritoriul ocupat de Austro-Ungaria, se arată în volumul ''Luptători sub steagul Marii Uniri. Activitatea românilor aflați în străinătate 1916-1920'' (Constantin I. Stan, Ed. Paideia, București, 2010).

În activitatea desfășurată pentru susținerea cauzei naționale românești se distinge, în mod aparte, figura preotului Vasile Lucaciu (1852-1922), originar din localitatea Apa, județul Satu Mare, luptător pentru unitatea românilor și emanciparea lor în Transilvania. În 1914, acesta a venit în Regat, unde a militat în presă și în cadrul a numeroase adunări populare pentru intrarea României în război, în vederea realizării unității statale românești.

În aprilie 1917, o delegație de români transilvăneni alcătuită din Vasile Lucaciu, Vasile Stoica și Ioan Moța a plecat în SUA, unde a desfășurat o susținută activitate în favoarea cauzei unirii tuturor românilor (''Alba Iulia 1 Decembrie 1918'', Ioan Scurtu, Editura Sport-Turism, București, 1988). Această Misiune, în fruntea căreia s-a aflat preotul Vasile Lucaciu, a fost constituită la 18 aprilie 1917 prin Ordinul Marelui Cartier General Român și avea ca scop să aducă la cunoștința opiniei publice din SUA realitățile românești.

Au fost primiți cu mult entuziasm de românii americani, iar presa americană a salutat prezența reprezentanților Misiunii. La 2 iulie 1917, Vasile Lucaciu și colaboratorii săi au fost primiți de secretarul de stat Robert Lansing. A doua zi, la 3 iulie 1917, Vasile Lucaciu a expediat Departamentului de Stat al SUA un amplu și documentat memoriu, în care evidenția faptul că românii americani trebuie să participe la operațiunile militare de pe Frontul de Vest, ceea ce constituia unul dintre obiectivele principale ale Misiunii.

La 3/16 august 1917, Vasile Lucaciu a lansat un apel intitulat ''Către românii din America'', în care făcea din nou referire la drepturile naționale ale românilor, la înfăptuirea deplinei unități a statului român, lansând totodată un apel fierbinte țărilor aliate să sprijine România, mai ales cu armament. Tot în august 1917, Vasile Lucaciu a luat parte la un mare miting al românilor din Trenton, unde, potrivit unui ziar al vremii, ''a electrizat întreg auditoriul''. Cu același prilej au mai vorbit Vasile Stoica, Dionisie Moldovan, Teofil Roșca, care au subliniat în cuvântările lor importanța deosebită a înfăptuirii unității depline.

Revoluția din Rusia declanșată la 27 februarie/12 martie 1917 a dus la fărâmițarea Imperiului Țarist, acesta fiind un moment oportun pentru popoarele care făceau parte din imperiu să intensifice demersurile pentru formarea statelor naționale. În acest sens, în luna aprilie a aceluiași an, reprezentanți ai românilor basarabeni au votat o moțiune prin care cereau autonomia administrativă, economică și religioasă a Basarabiei, care fusese anexată în 1812 la Imperiul rus. Formularea respectivă viza o republică autonomă față de Rusia. În a doua jumătate a lunii aprilie a fost organizat, la Chișinău, Congresul preoților și învățătorilor, prilej cu care aceștia au cerut un mitropolit român, autonomie față de Rusia și formă de guvernământ proprie.

Declanșarea operațiunilor militare pe frontul din România a generat refugiați din România, Bucovina sau Transilvania, care odată ajunși în Basarabia au militat pentru unirea tuturor românilor. Mai mulți lideri transilvăneni au făcut rost de o tipografie cu litere latine și au pus bazele ziarului ''Adevărul (Transilvania)'' care milita pentru unirea politică a tuturor românilor.

La sfârșitul lunii martie și începutul lunii aprilie a avut loc înființarea la Chișinău, în jurul gazetei ''Cuvânt Moldovenesc'', a Partidului Național Moldovenesc, avându-l președinte pe Vasile Stroescu, iar printre lideri numărându-se Pantelimon Halippa, Pavel Gore, Onisifor Ghibu, Vladimir Herța. Acest moment a fost expresia asumării coordonării demersurilor pentru autodeterminarea Basarabiei, conform lucrării ''Basarabia în acte diplomatice 1711-1947'' (Ion Agrigoroaiei, Casa Editorială Demiurg, Iași, 2012). În program se stipula autonomia largă a Basarabiei și să rămână în legătură cu Rusia doar în chestiuni de ordin general. La câteva luni distanță, în iulie 1917, Ucraina s-a declarat republică independentă față de Rusia, iar parlamentul ucrainean revendica controlul asupra Basarabiei. Însă protestele vehemente ale românilor au făcut ca guvernul de la Kiev, dar și cel de la Petrograd să admită drept neîntemeiate pretențiile parlamentului ucrainean asupra Basarabiei.

O delegație din Basarabia a mers, la Kiev, la Congresul Popoarelor din Rusia, desfășurat la 8/21-14/27 septembrie 1917, prilej cu care membrii delegației s-au opus formulărilor avansate ca Basarabia să fie o provincie guvernată de Ucraina.

Congresul Soldaților Moldoveni (20-27 noiembrie 1917), la care au fost prezenți peste 800 de delegați și aproximativ 200.000 de ofițeri și de soldați, declara autonomia Basarabiei în cadrul unei ipotetice republici federative a Rusiei și convoca, totodată, organizarea Sfatului Țării, care trebuia ales prin vot și să aibă rol reprezentativ pentru Basarabia, potrivit lucrărilor ''Texte și Documente privind Istoria Modernă a Românilor (1774-1918)'' (coord. Iulian Oncescu, Editura Cetatea de Scaun, 2011) și volumului ''Basarabia în acte diplomatice 1711-1947''.

În toamna anului 1917 au avut loc alegerile pentru Sfatul Țării, în cadrul căruia au fost aleși 150 de deputați, din care minoritățile reprezentau o pondere de 30%. Prima ședință a Sfatului Țării din 21 noiembrie /4 decembrie 1917 l-a ales, în unanimitate, președinte al acestui organ reprezentativ pe Ion Inculeț, care a deținut această funcție până la 27 martie 1918. La 2/15 decembrie 1917, a avut loc adoptarea unei Declarații care a proclamat Republica Democratică Moldovenească. Totodată, a fost instituită puterea executivă exercitată de Consiliul Directorilor Generali, al cărui președinte a fost ales Pantelimon Erhan, la data de 7 decembrie. Președinte al republicii a fost ales Ion Inculeț, care a deținut această funcție până în martie 1918. Ion Inculeț a fost una din figurile reprezentative care au depus eforturi serioase pentru unirea Basarabiei cu România, menționează volumul ''Dicționar Biografic de Istorie a României'' (coord. Stan Stoica, Editura Meronia, București, 2008).