140 de milioane de euro pentru țările din Parteneriatul Estic din care face parte și R.Moldova. Siegfried Mureșan: „În timp ce Rusia trimite camioane militare pe străzile din Europa, UE sprijină cu fonduri țările din Vecinătatea estică”

  • 30 Martie 2020 16:33
140 de milioane de euro pentru țările din Parteneriatul Estic din care face parte și R.Moldova. Siegfried Mureșan: „În timp ce Rusia trimite camioane militare pe străzile din Europa, UE sprijină cu fonduri țările din Vecinătatea estică”

Comisia Europeană a decis astăzi realocarea a 140 de milioane de euro pentru nevoile urgente în Republica Moldova și în celelalte state ale Parteneriatului Estic (Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia și Ucraina), în contextul combaterii epidemiei de COVID-19. Despre aceasta a anunțat europarlamentarul român Siegfried Mureșan, care a subliniat că, în plină criză generată de COVID-19, UE rămâne solidară și sprijină Republica Moldova și celelalte țări din Vecinătatea estică.

Astfel, Siegfried Mureșan, care este și președintele Delegației Parlamentului European la Comitetul Parlamentar de Asociere UE - R. Moldova, și vicepreședintele Partidului Popular European afirmă că, în timp ce Rusia trimite camioane militare pe străzile din Europa, Uniunea Europeană sprijină cu fonduri europene țările din Vecinătatea estică. 
 
În plus, Comisia a decis redirecționarea a alte 700 de milioane de euro din instrumente deja existente pentru a reduce efectele socio-economice ale epidemiei de COVID-19 în Vecinătatea Estică. Banii vor fi folosiți pentru achiziția de echipamente medicale și echipamente de protecție, precum ventilatoare, truse de laborator, măști, ochelari de protecție, halate și costume de siguranță.
 
De asemenea, o parte din bani vor fi alocați și pentru pregătirea personalului medical și de urgență sau sprijinirea întreprinderilor mici și mijlocii (IMM-uri). Suntem în criză, iar nevoile de multe ori ne depășesc resursele. Dar asta nu este o scuză pentru a uita de vecinii noștri care nu sunt în Uniunea Europeană și pentru care trecerea prin această criză va fi poate chiar mai grea.
 
„În plină criză generată de COVID-19, Uniunea Europeană rămâne solidară și sprijină Republica Moldova și țările din Vecinătatea estică. Cu acest sprijin, Uniunea Europeană arată că vine cu propuneri și acțiuni concrete pentru cetățenii din Republica Moldova și nu apelează la dezinformare așa cum fac socialiștii și Federația Rusă”, a declarat europarlamentarul Siegfried Mureșan.
 
 
 
Tags

Alte Noutati

LIVE: Deschis în week-end
Meteo Chișinău
4,4
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:3,6 m/s
Sun
3
Mon
1
Tue
1
Wed
3
Thu
2
Arhivă Radio Chișinău