14 mai: Ziua Națională a Portului Tradițional din România

  • 14 Mai 2023 11:10
14 mai: Ziua Națională a Portului Tradițional din România

Ziua Națională a Portului Tradițional din România este sărbătorită, în fiecare an, în cea de-a doua zi de duminică a lunii mai, în 2023, la data de 14 mai, transmite Agerpres.

Această zi a fost instituită prin Legea 102/2015. La 22 aprilie 2015, Camera Deputaților a adoptat propunerea legislativă privind instituirea acestei zile, potrivit căreia sunt organizate evenimente cultural-artistice, sociale și educative, pentru a se evidenția "valorile inestimabile pe care le reprezintă costumele tradiționale specifice fiecărei zone".

Legea 102/2015 privind instituirea Zilei Naționale a Costumului Tradițional din România a fost publicată în Monitorul Oficial la data de 13 mai 2015.

Organizarea activităților dedicate acestei zile sunt sprijinite de autoritățile administrației publice centrale și locale și de serviciile publice din subordinea acestora, cu atribuții în domeniile educației, culturii, cercetării, turismului, protecției mediului, sănătății și finanțelor.

Pot fi instituite distincții specifice, înmânate persoanelor cu merite deosebite în promovarea tradițiilor populare.

 

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Probleme la zi
Meteo Chișinău
24,98
Cer fragmentat
Umiditate:40 %
Vint:6,23 m/s
Thu
19
Fri
19
Sat
21
Sun
21
Mon
23
Arhivă Radio Chișinău