„Votul etnicilor bulgari din R. Moldova, cumpărat de oamenii lui Șor pentru un partid pro-turc de la Sofia” (Revista Presei)

  • 07 Iunie 2023 09:50
„Votul etnicilor bulgari din R. Moldova, cumpărat de oamenii lui Șor pentru un partid pro-turc de la Sofia” (Revista Presei)

Negocierile dintre fermieri și Guvern au eșuat. Agricultorii vor ieși la proteste, scrie Europa Liberă. Discuțiile dintre fermieri și premierul Dorin Recean, care au avut loc marți, 6 iunie, „nu s-au soldat cu rezultate palpabile”, anunță, într-un comunicat, Asociația Forța Fermierilor, care precizează că își menține decizia de a organiza în următoarele zile proteste.

Ei cer să fie alocate, nu mai târziu de 1 august, compensațiile costurilor de producere a fermierilor mici și mijlocii, în valoare de cel puțin 3.000 de lei per hectar, la culturile agricole de primă grupă (grâu, orz, rapiță etc.); Să fie restricționat temporar, printr-o decizie a Comisiei pentru Situații Excepționale, importul de grâu, porumb, rapiță și floarea-soarelui în R. Moldova din Ucraina; Portul Giurgiulești să fie obligat să exporte doar producția agricolă de origine moldovenească, în perioada 1 iulie – 31 decembrie; Să fie achitate, până la 1 iulie, toate datoriile la subvențiile pentru anul 2022; Să fie modificată cu privire la programul de rambursare a TVA, astfel încât acest program să fie prelungit până la finele anului și extins numărul de beneficiari și majorate sumele achitate. Forța Fermierilor ar fi fost dispusă să renunțe la revendicarea ce ține de interzicerea importurilor de cereale ucrainene, scrie Europa Liberă.

Autoritățile prognozează că circa 30-40% dintre judecători și procurori, care vor fi supuși evaluării externe, vor demisiona, titrează portalul Bizlaw.md. Ministerul Justiției prognozează că ei vor demisiona din sistem fără ca să treacă nemijlocit prin procedura de evaluare. Datele sunt prezentate în Nota informativă a proiectului publicat pentru consultări publice. Evaluarea externă vizează, în total, 370 de persoane, dintre care 140 de judecători și 230 procurori. Este vorba de toți președinții celor 15 instanțe și vicepreședinții de instanțe, inclusiv cei interimari; toți judecătorii Curților de Apel; procurorii din cadrul Procuraturii Generale, PCCOCS; toți procurorii șefi si adjuncții acestora; candidații la funcțiile vacante din Procuratura Anticorupție și din Procuratura pentru Combaterea Crimelor Organizate și Cauze Speciale. Autoritățile estimează că aproximativ 30-40% din judecătorii și procurorii care sunt subiecți ai evaluării vor demisiona.

INTERLOPI ȘI... FILANTROPI, invazia transfrontalieră a „bunătății ruse”, o investigație realizată de Anticorupție.md despre cum agenții Kremlinului se infiltrează în politica moldovenească. Fie că e vorba de suportul acordat sportivilor, copiilor sau veteranilor, există semne clare că sub umbrela „binelui universal” sunt camuflate campanii cu puternică tentă ideologică, începând de la promovarea panglicii „Sfântul Gheorghe” și încheind cu mesaje denigratoare în adresa celor care pledează pentru apropierea de Uniunea Europeană. Anticorupție scrie despre activistul Maxim Moroșan, care a apărut în vizorul public după mai multe acțiuni controversate pe care le-a desfășurat în orașul Bălți. Acesta este originar din Republica Moldova, dar o perioadă îndelungată a stat în Federația Rusă, fiind și cetățean cu acte în regulă. Mai mulți ani a distrat moscoviții, fiind animator, cu numele scenic Максим Бельский. Astfel, a ajuns să participe la mai multe evenimente organizate de instituțiile de forță din Federația Rusă, diplomele și medaliile pe care le-a obținut fiind un argument al legăturii strânse cu acestea.  Organizația din numele căreia Moroșan „face fapte” - „Sunt bălțean”, are un background sinuos, cu personaje puternic influențate de propaganda rusă în rol de conducători. Cel mai des, drumul cheltuielilor caritabile duce spre Asociația IFAVIS, condusă de Grigore Caramalac, alias Bulgarul, refugiat la Moscova și dat în căutare de autoritățile de la Chișinău. Mai mult, o schema transfrontalieră a „bunătății ruse” este pusă în aplicare și în teritoriile ucrainene anexate ilegal de Federația Rusă. În rol de filantropi îi regăsim tot pe cei doi, ambii cetățeni ruși cu acte în regulă și cu business-uri înfloritoare în capitala Federației Ruse, dar care se arată foarte interesați de procesele care au loc în Republica Moldova, țara lor de baștină, și în Ucraina. Pe larg citiți pe portalul Anticorupție.md.

Fraudă electorală în Găgăuzia. Votul etnicilor bulgari din R. Moldova, cumpărat de oamenii lui Șor pentru un partid pro-turc de la Sofia. O serie de imagini video în posesia cărora a intrat Ziarul de Gardă, arată cum doi dintre cei mai activi promotori ai Partidului Șor în timpul alegerilor pentru funcția de bașcan al Găgăuziei, au participat la fraudarea scrutinului parlamentar din Bulgaria, desfășurat pe teritoriul R. Moldova. În imaginile video analizate de ZdG se vede cum cei doi plătesc bani etnicilor bulgari care locuiesc în Găgăuzia în schimbul votului pentru Partidul „Mișcarea pentru Drepturi și Libertăți”, o formațiune a etnicilor turci și a musulmanilor care promovează drepturile minorităților din Bulgaria. Votul etnicilor bulgari din Moldova, cumpărat ca la piață – scrie Ziarul de Gardă. ZdG a constatat însă că aceste practici nu sunt o premieră pentru regiune. O serie de înregistrări video de la ultimele două scrutine în care cetățenii Bulgariei care locuiesc în Găgăuzia au fost chemați să-și aleagă membrii Adunării Naționale, adică a Parlamentului Bulgariei, arată cum activistul Mihail Vlah și deputatul Adunării Populare a Găgăuziei, Ilia Uzun, discută cu mai multe persoane care urmau să voteze, iar ulterior le oferă bani. Imaginile au fost filmate la scrutinele parlamentare bulgare din 2 octombrie 2022 și 2 aprilie 2023. Pentru aceste alegeri, pe teritoriul R. Moldova au fost deschise opt secții de votare, dintre care câte una în Comrat, Ceadâr-Lunga, Vulcănești și Copceac. Vedeți în Ziarul de Gardă cum s-au dat banii în stradă, pe bancheta din spate a unui automobil BMW, cum au fost mituiți 10 alegători în spatele unui automobil, iar pentru poză cu buletinul de vot, primești 25 de euro.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Fonograf cu Victor Buruiană
Meteo Chișinău
9,4
Ploaie puternică
Umiditate:95 %
Vint:7,72 m/s
Sat
4
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Arhivă Radio Chișinău