„Trei cauze pentru care Rusia a organizat provocări în Transnistria” (Revista presei)

  • 27 Aprilie 2022 09:25
„Trei cauze pentru care Rusia a organizat provocări în Transnistria” (Revista presei)

Spicherul Igor Grosu deschide PARANTEZELE despre „gruparea” din Transnistria, care își dorește escaladarea situației: „Este o încercare de a provoca DESTABILIZĂRI, cu urmări foarte proaste pentru R. Moldova”, titrează Ziarul Național. Președintele Parlamentului, Igor Grosu, susține că în stânga Nistrului ar fi o „grupare”, care își dorește atragerea regiunii în conflictul declanșat de Federația Rusă în Ucraina. Astfel, această grupare ar pune la cale fel de fel de provocări, a declarat Igor Grosu, în cadrul unei emisiuni televizate. Grosu, care a participat la ședința Consiliului Suprem de Securitate (CSS), a subliniat că în stânga Nistrului ar fi două grupări, care au abordări total diferite față de războiul din Ucraina. „Este o încercare a grupării care își dorește mai puțin pace de a provoca destabilizări, cu urmări foarte proaste pentru R. Moldova. Noi am întărit toate trecerile, linia de frontieră, asigurarea securității infrastructurii critice. Am contactat principalii parteneri de dezvoltare și i-am informat. Suntem cu ochii pe regiunea transnistreană și sper să prevaleze mințile lucide și nu cele care caută să antreneze R. Moldova în acțiuni pe care nimeni nu și le dorește”, a adăugat spicherul.

Gazeta de Chișinău reține „Trei cauze pentru care Rusia a organizat provocări în Transnistria, conform Consiliul Național pentru Securitate și Apărare (CNSA) al Ucrainei. Prima dintre ele este deschiderea unui nou front, astfel încât o parte din trupele Armatei ucrainene care țin apărarea la Nikolaev să fie retrase în regiunea Odesa. Totodată, FSB-ul dorește să deschidă un front suplimentar în regiunea Odesa. Dacă Rusia reușește acest lucru, forțele armate ale Ucrainei vor trebui să redisloce o parte din trupe în această zonă, șubrezind astfel pozițiile ucrainene din regiunea Nikolaev, unde se așteaptă o apropiată ofensivă rusească. În ce privește Transnistria, acesteia îi este rezervat scenariul belarus: statul nerecunoscut de la Tiraspol urmează să sprijine Federația Rusă fără a participa nemijlocit la operațiunile militare. Justificarea acțiunilor Federației Ruse în Ucraina este cea de a doua cauză. Rusia a învinuit Ucraina de bombardările și exploziile produse în Transnistria, de aceea va vorbi tot mai mult despre necesitatea de „a-i salva pe ai noștri”, declanșând astfel o intruziune de amploare în această regiune. Distragerea atenției opiniei publice internaționale de la fărădelegile la care s-au dedat soldații ruși în Mariupol constituie cea de a treia cauză. Recente fotografii făcute din cosmos au descoperit pe teritoriul acestui oraș mari cimitire, despre care nu s-a știut, și gropi comune. Organizând provocările din Transnistria, conducerea Rusiei are acum răgazul „să șteargă urmele” crimelor de război și a acțiunilor genocidare împotriva poporului ucrainean, scrie UNIAN, citat de „Gazeta de Chișinău”.

Beneficiarul destabilizării din regiunea transnistreană este Federația Rusă, scrie agenția IPN, care citează opinii ale reprezentanților unor formațiuni politice și ai societății civile după incidentele înregistrate în regiunea transnistreană. Liderul Partidului Schimbării Ștefan Gligor a spus la TV 8 că beneficiarul tensiunilor este Federația Rusă, care-și dorește concentrarea de trupe la granița regiunii transnistrene, pentru a slăbi forțele Ucrainei pe frontul de est. În același timp, fostul vicepremierul pentru reintegrare, Alexandru Flenchea consideră că autoritățile de la Chișinău comunică prea puțin cu marii actori implicați direct sau indirect în acest război. Fostul vicepremier spune că Republica Moldova urmărește pasiv evoluțiile din imediata sa vecinătate. „Miza acestor evenimente nu este regiunea transnistreană, ci Republica Moldova și atragerea ei în război... E nevoie de comunicare cu Kievului și cu Bucureștiul. Urmărim o încercare de a recroi hotarele Europei, iar Republica Moldova nu este jucător, ci doar o piesă”, a spus fostul vicepremier Alexandru Flenchea. Fostul deputat Chiril Moțpan, spune că scenariul din ultimele zile este similar celui din 1992. Atunci a fost pregătit terenul prin numeroase provocări, care au dus ulterior la declanșarea războiului, a amintit el.

Portalul Veridica scrie că Transnistria prezintă preocupare la București. Ministerul român de Externe a anunțat, marți, că a luat notă cu preocupare de cele câteva incidente înregistrate recent, în circumstanțe încă neclare, în regiunea secesionistă pro-rusă Transnistria, din estul Republicii Moldova. Diplomația de la București apreciază că, în actualul context, este necesară abordarea cu reținere și prudență a situației, clarificarea neîntârziată a circumstanțelor acesteia, precum și evitarea angajării în orice eventuale provocări. La rândul lor, potrivit secretarului Apărării, Lloyd Austin, Statele Unite investighează ce s-a întâmplat în Transnistria în ultimele două zile. Luni, sediul din Tiraspol al așa-zisului minister al securității a fost atacat cu grenade. Marți, au sărit în aer două relee radio-TV care transmiteau în Transnistria programe ale media rusești și ar fi fost atacate o cazarmă și aerodromul militar de lângă Tiraspol. Experții califică drept diversiuni rusești aceste incidente care survin după ce, săptămâna trecută, generalul Rustam Minekaiev, comandantul adjunct al forțelor din districtul militar al Rusiei Centrale, afirma că, prin preluarea controlului asupra sudului Ucrainei, se va crea un coridor și către Transnistria, unde el pretinde că ar exista cazuri de oprimare a populației de limbă rusă, amintește Veridica.

NATO consideră „inacceptabil” ca Rusia să „amenințe în vreun fel” R. Moldova, „partener de lungă durată al Alianței”. O oficialitate NATO a declarat pentru Europa Liberă că Alianța a mai văzut Rusia „înscenând incidente” și în Ucraina vecină, așa că „va urmări cu atenție evenimentele din Moldova”. Uniunea Europeană și ministrul american al Apărării, Loyd Austin, au comentat mai devreme incidentele violente din 25-26 aprilie, din regiunea transnistreană, dar remarcile NATO sunt primele în care se face o trimitere directă la posibilă implicare a Rusiei, notează Europa Liberă.

Ziarul de Gardă scrie că libera circulație în localitățile din regiunea transnistreană va fi restricționată până pe 10 mai. O decizie în acest sens a fost adoptată marți, 26 aprilie, de așa-zisele autorități de la Tiraspol, care au introdus așa-numitul nivel roșu de alertă de securitate, în urma unor serii de explozii. Biroul politici de reintegrare observă „o restricționare exagerată și nemotivată a circulației nestingherite a diferitor categorii de cetățeni, prin consolidarea infrastructurii posturilor neautorizate de control pe perimetrul liniei administrative, stoparea și verificarea detaliată a fiecărui mijloc de transport ce intră/ iese din regiune, obligarea persoanelor ce se deplasează în regiune de a fi luați la evidența structurilor de la Tiraspol”.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnal București
Meteo Chișinău
-0,6
Cer senin
Umiditate:99 %
Vint:3,6 m/s
Sat
3
Sun
2
Mon
1
Tue
-0
Wed
0
Arhivă Radio Chișinău