„Probabilitate ridicată” ca spitalul pentru copii din Kiev să fi fost „lovit direct” de o rachetă rusească (ONU)
-
09 Iulie 2024 15:45
ONU consideră că există o „probabilitate ridicată” ca spitalul pediatric din Kiev să fi fost lovit de un „tir direct” cu rachetă rusească, a declarat astăzi Danielle Bell, șefa misiunii Misiunii ONU de monitorizare a drepturilor omului în Ucraina, în timp ce Moscova neagă că ar ținti obiective civile în Ucraina, potrivit AFP și Reuters.
„Analiza înregistrărilor video și o evaluare efectuată la locul incidentului indică o probabilitate ridicată ca spitalul de copii să fi suferit o lovitură directă, mai degrabă decât să fi fost avariat de un sistem de armament de interceptare”, a declarat Danielle Bell, șefa misiunii Misiunii ONU de monitorizare a drepturilor omului în Ucraina, într-o conferință de presă la Geneva, transmite Agerpres.
Echipa ei s-a deplasat la locul tragediei ieri, 8 iulie, însă nu a putut trage o concluzie definitivă, a afirmat responsabila ONU, care susține totuși că spitalul se pare că a fost lovit de o rachetă de croazieră de tip Kh-101 „lansată de Federația Rusă”.
„Factorii care sugerează că aceasta a fost o lovitură directă se bazează pe imagini video, care arată specificațiile tehnice ale tipului de armă folosit”, a argumentat Bell.
În aceste înregistrări video, mai curând „se vede arma lovind direct spitalul, decât să fie interceptată în aer”, a adăugat ea, afirmând că „experții noștri militari care au vizitat ieri (luni) locul au observat pagube care corespund unui impact direct”.
Kh-101 este o rachetă de croazieră aer-sol, lansată dintr-un avion și armată cu câteva sute de kilograme de explozibili.
Lovitura în plină zi a făcut parte dintr-o serie de atacuri care au ucis cel puțin 41 de persoane în Ucraina, inclusiv copii. Kremlinul a declarat că tirul antirachetă ucrainean, nu cel rusesc, a lovit spitalul.
Centrul tratează copii cu afecțiuni grave, precum cancer și boli renale, și avea aproximativ 670 de copii pacienți și aproximativ 1.000 de angajați în momentul atacului, a spus Bell. „Personalul a mutat copiii într-un buncăr luni dimineață, când sirenele de raid aerian au sunat pentru prima dată, altfel victimele ar fi fost mult mai numeroase”, a adăugat ea.
Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a prezentat marți noi probe care dovedesc că principalul spital pentru copii din Kiev a fost lovit direct de o rachetă de croazieră rusească Kh-101.
Moscova, care a declanșat o campanie informațională de deturnare a responsabilității pentru acest atac ce a fost condamnat de comunitatea internațională, insistă că nu e de vină.
Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a declarat marți că o rachetă sol-aer NASAMS lansată de Ucraina a fost cea care a lovit luni spitalul de copii din Kiev și că nu a fost o rachetă rusească. Înaintea sa, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a negat că armata rusă lovește infrastructura civilă în Ucraina.
Consiliul de Securitate al ONU, convocat într-o reuniune de urgență la inițiativa Franței și Ecuadorului, va lua astăzi în discuție atacul rusesc asupra spitalului pediatric din Kiev
Citiți și:
Rachetele rusești au lovit unul din cele mai importante spitale de copii din Europa, aflat în Kiev
În Kiev este zi de doliu după atacurile asupra spitalului de copii