Echipe de cercetători bat România și Republica Moldova pentru a aduna mărturii ale meșterilor populari care duc mai departe tradiția coaserii iei, dar și pentru a sta de vorbă cu bătrânele din sat. „Arta cămășii cu altiță – Ia, element de identitate culturală în România și Republica Moldova“ este demersul care i-a adus pe cercetători și la Cezieni, în județul Olt, localitate cu un specific aparte.

Aici, în fiecare familie cel puțin o femeie încă mai coase ii, un obicei care a devenit, deja de ani buni, și o importantă sursă de venit.  Nu se mai lucrează în secret și la lumina lămpii, dar se valorifică în continuare modelele moștenite.

Olga Filip, deținătoarea, din acest an, a titlului de Tezaur Uman Viu, este meșter popular recunoscut național și omul căruia i se datorează, în bună parte, menținerea tradiției cusăturilor în localitatea Cezieni. Ne-a dezvăluit ce este, de fapt, altița, elementul-cheie în cercetarea specialiștilor. „Altița este partea de pe umăr a mânecii, cea mai bogată. Avea o importanță deosebită. Eu, când m-am prins în horă, m-am prins cu cămașă cusută de mama, la care și eu am lucrat. M-am prins la 14 ani în horă, până la 14 ani mi se spunea – cum să te prinzi așa devreme, că te iau băieții și o dai dracu’ de școală! Și, cum era: când te prindeai în horă, la altiță, pe umăr, se uita și ăl din stânga, și ăl din dreapta, și ăl din față, și ăl din spte. Ei, la spate se mai încrețea, c-o prindeai în fustă, pe față, la fel, rândurile nu prea se vedeau chiar așa, dar altița, mâneca, mereu întinsă, da, frumosul acolo trebuia să fie.  (…)Era lucrul ăsta, că altița era punctul cel mai admirat de către toți cei din jur, și la cei care-și doreau să vadă ce e fata, cum este, e harnică, nu e harnică… De multe ori, după ce vedeau ce e pe dinafară, veneau și ți-o prindeau și-o întorceau pe dos, să vadă cum e lucrată pe dos, e înșirată, e cu grijă… Mulți care nu voiau să observe că te analizează se puneau în așa fel încât să vadă. Se dădeau într-o parte, se puneau pe cealaltă, și analizau umărul. Ce se vedea de la distanță și ce putea fi analizat, trebuia să fie impecabil“, a dezvăluit meșterul popular pentru Adevărul.

Altița era, de altfel, partea iei pe care femeile o realizau prima dată, pentru că necesita multă migală. Aceasta și-a păstrat importanța chiar și în aceste vremuri, când deși comenzile care vin în sat din toată țara sunt multe, nu toată lumea știe neapărat ce cumpără. Olga Filip are însă grijă ca femeile care se îndeletnicesc cu acest meșteșug, și care, cum spuneam, nu sunt deloc puține, să nu renunțe la tradiție.

O colecție impresionantă de ii cu altiță se află în patrimoniul Muzeului Județean Olt. Una dintre echipele de cercetare pentru dosarul UNESCO s-a oprit, de altfel, pentru a fotografia minunile din zestrea muzeului oltean. „Au încercat să identifice zonele unde încă se mai coase ia cu altiță și au făcut înregistrări, pentru că dosarul ăsta va fi însoțit și de o prezentare video. Foarte mulți nu știu cum e, ce e, și trebuie să le arăți. Vor să meargă și prin muzee, să vadă. Și la noi, la Slatina, au venit și au filmat ii spectaculoase, foarte frumoase, care au puterea de a convinge străinul care nu auzit, în viața lui, de ia cu altiță. Prin ceea ce vede și prin ceea ce citește, pentru că vor fi și argumente scrise, să decidă, să fie convins că această piesă de port vestimentar este o valoare pentru cultura mondială, nu numai pentru țara noastră“, a declarat șefa Secției Etnografie din cadrul Muzeului Județean Olt, Claudia Balaș explicând că ia cu altiță este specifică portului popular de sărbătoare, reprezentând partea cea mai importantă.

Cercetătorii Ministerului Culturii caută dovezile pe care le vor prezenta în dosarul întocmit pentru introducerea iei cu altiță în patrimoniul mondial imaterial UNESCO.

Citiți materialul integral pe Adevărul.