„Nu e totul pierdut: AIE poate continua!“ (Adevărul)

  • 18 Martie 2013 14:14
„Nu e totul pierdut: AIE poate continua!“ (Adevărul)

„Nu e totul pierdut: AIE poate continua!“, titrează Adevărul care-l citează pe președintele Timofti. La un an de mandat, Nicolae Timofti a făcut radiografia problemelor țării.

Șeful statului a avertizat că nu va amâna la nesfârșit desemnarea premierului, așa cum s-a întâmplat cu alegerea președintelui. Șeful statului a anunțat că își dorește și pe viitor o guvernare de centru-dreapta, singura interesată de continuarea procesului de integrare în UE. Timofti nu exclude o revenire a lui Vlad Filat în funcția de premier, punctând că fostul Executiv a făcut pași importanți în menținerea și dezvoltarea relațiilor cu partenerii europeni.

Cei mai mari bețivi din Europa, fumători înrăiți, săraci lipiți pământului, suferinzi de cancer și de tuberculoză. Așa apar moldovenii în raportul pe 2012 al Organizației Mondiale a Sănătății, mai scrie Adevărul.

Constantin Tănase scrie în Timpul că acum, când „povestea noastră de succes” s-a transformat într-un cimitir al iluziilor pierdute peste care din nou adie un vântișor electoral, ne amintim că suntem săraci și nefericiți. Așteptăm să vină Mântuitorul să ne sature cu cinci pâini și doi pești. Mergem la votare și ne dăm votul contra unui pumn de orez. Acceptăm cadourile otrăvite ale politicienilorși ne înșelăm ciclic, o dată la patru ani, dar nu învățăm nimic. Continuăm să fim și săraci, și proști. Cei pe care îi alegem sunt tot mai cinici, tot mai corupți, tot mai nesimțiți.

George Damian observă în aceeași publicație că de prea multă vreme Basarabia este un fel de margine a bălții, permanent ținută în ape tulburi, invadată de hoarde de porci care s-au îngrășat tăvălindu-se în mocirla creată de ei sau de stăpânii lor. De vreme ce unii insistă să pescuiască în astfel de ape înseamnă că trag niște foloase sau poate îi plătește cineva să stea pe marginea bălții și să tulbure apele și mai tare.

Într-un comentariu din Jurnal de Chișinău asupra situației politice din R. Moldova, Nicolae Negru atenționează că la nivel regional, trebuie să ținem cont de confruntarea dintre Occidentul slăbit și Rusia tot mai agresivă, care se dă și pe teritoriul RM. Autorul amintește de avertizarea fostului secretar de stat american, Hillary Clinton, că Moscova încearcă să re-sovietizeze, sub forma uniunii vamale sau a uniunii eurasiatice, zona în care ne aflăm, și că Statele Unite vor întreprinde măsuri pentru a încetini sau a stopa acest proces. Pe de altă parte, Putin le-a pus în sarcină serviciilor secrete să lupte împotriva încercărilor de stopare a Uniunii Eurasiatice. Autorul bănuiește că unele mișcări și acțiuni proestice sunt finanțate și coordonate de FSB. „Încăierarea” liderilor AIE se înscrie în obiectivele FSB-ului, trasate de Putin, mai observă comentatorul. 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Confluențe Românești cu Radio România Internațional
Meteo Chișinău
1,07
Cer acoperit de nori
Umiditate:94 %
Vint:2,06 m/s
Thu
4
Fri
6
Sat
6
Sun
3
Mon
2
Arhivă Radio Chișinău