ZTE va livra un nou flagship din seria Nubia Z, echipat cu chipsetul Snapdragon 845
-
18 Februarie 2018 09:27
Seria de telefoane ZTE Nubia s-a dovedit un succes, acestea reușind să convingă prin aspectul estetic și specificații hardware de top. Următorul flagship Nubia pare să fie un dispozitiv cunoscut deocamdată doar după numele de cod NX606J. Acesta vine echipat cu hardware similar noului Galaxy S9 și cea mai recentă versiune de Android.
Nubia Z17 a fost primul model din serie care a făcut trecerea la ecran edge-to-edge, următorul pas fiind optimizarea designului prin folosirea unui ecran și mai înalt, dar mai îngust. De altfel, rezoluția 1080x2160 menționată în baza de date AnTuTu pare să confirme folosirea ratei de aspect 18:9, scrie Go4it.
Configurația bazată pe chip-ul Snapragon 845 și ajutată cu 6GB memorie RAM va rula o ediție personalizată de Android 8.0, cu adaptări la nivelul interfeței și setul de aplicații livrate. Probabil, memoria internă de numai 32GB este rezervată modelului de bază, ZTE urmând să pună la dispoziție mai multe variante de configurație.
Cât despre scorul AnTuTu de 271674 puncte, acesta plasează noul smartphone ZTE pe picior de egalitate cu Galaxy S9+. Probabil, mai multe informații și imagini de prezentare oficiale cu noul smartphone ZTE vom descoperi în perioada expoziției Mobile World Congress, organizată în perioada 26 februarie - 1 martie, la Barcelona.