Ziua veteranilor de război din România, marcată la Opaci, Căușeni | Ambasadorul român Cristian-Leon Țurcanu: „Avem datoria morală de a aduce omagiul celor care s-au jertfit pentru patrie și pentru popor” (FOTO)
-
29 Aprilie 16:48
Ziua veteranilor de război, celebrată astăzi în România, a fost marcată și la cimitirul din localitatea Opaci, raionul Căușeni, unde ostași români, căzuți la datorie în cel de Al Doilea Război Mondial, își dorm somnul de veci. La ceremonie au participat oficiali din România și din Republica Moldova, ocazie cu care a fost omagiat și Constantin Cojocari, singurul veteran de război în viață al Armatei României, ajuns la 106 ani, care locuiește în Republica Moldova, transmite Radio Chișinău.
Parcela de onoare închinată celor 17 eroi din regimentele 2 Dorobanți și 55 Infanterie a fost amenajată cu sprijinul financiar al Oficiului Național pentru Cultul Eroilor din România. Ambasadorul României în Republica Moldova, Cristian-Leon Țurcanu, a subliniat importanța păstrării memoriei eroilor.
„Veteranii de război reușesc și astăzi să ne evoce din momentele de mare cumpănă prin care au trecut pentru a-și îndeplini misiunea sacră, aceea de a-și apăra și elibera țara de sub ocupație străină. Noi, generațiile de azi, avem datoria morală de a rememora faptele lor de vitejie și de a aduce omagiul celor care s-au jertfit pentru patrie și pentru popor. De ziua veteranilor de război, omagiem toți ostașii căzuți pe câmpurile de luptă, iar în acest context reinaugurăm parcela de onoare închinată eroilor din regimentele 2 Dorobanți și 55 Infanterie căzuți la datorie în perioada 22-23 iulie 1941”, a spus Cristian-Leon Țurcanu.
Primarul satului Opaci, Roman Pinteac, a subliniat devotamentul localnicilor față de memoria eroilor, chiar și în perioada comunistă.
„Chiar și atunci când a fost prigoana comunistă și când crucile care au fost așezate, au fost smulse și distruse, oamenii au avut acea evlavie și au avut acea răspundere de a veni aici și de a marca mormintele cu niște pietricele. După 84 de ani, în sfârșit, eroilor noștri români, care au luptat pentru Basarabia, pentru România Mare, li se dă cinstea cuvenită”, a spus Roman Pinteac.
Președintele Consiliului Raional Căușeni, Alexandru Catan, a subliniat că reconcilierea dintre Franța și Germania a stat la temelia edificării UE, un spațiu al libertății, democrației și prosperității.
„Ei au fost legende vii, caractere și personalități care merită venerate nu doar ca aducere aminte, ci ca parte a ființei noastre naționale. Trebuie să le cinstim memoria pentru jertfă pe care au adus-o, în numele păcii și a viitorilor urmașilor, pentru că ei nu au pus condiții atunci când au fost chemați să apere frontierele patriei. Reconcilierea dintre Franța și Germania a stat temei edificării pe continentul european al unui spațiu al libertății, democrației și prosperității. Sunt valori care au pătruns în societatea noastră și ele vor deveni cuvinte de ordine în țara noastră, pe măsură ce ne vom integra tot mai mult în luna europeană”, a spus președintele Consiliului Raional Căușeni, Alexandru Catan.
Parcela de onoare de la Opaci face parte din cele peste 30 de cimitire și monumente dedicate eroilor români din Primul și Al Doilea Război Mondial care au fost reabilitate în ultimii ani prin eforturile Ambasadei României în Republica Moldova și ale Oficiului Național pentru Cultul Eroilor din România, fiind o mărturie a prețuirii sacrificiului pentru libertate și unitate națională.

