Ziua internațională a copilului, la Ambasada României: vor fi prestate servicii consulare exclusiv pentru copii, care vor fi așteptați cu dulciuri, baloane și surprize
-
28 Mai 2021 09:07
La 1 iunie, în România și în alte țări din întreaga lume, este marcată Ziua internațională a copilului, un moment potrivit pentru a sărbători una dintre cele mai frumoase perioade a vieții fiecăruia dintre noi, copilăria. Cu prilejul acestei sărbători, Ambasada României în Republica Moldova comunică faptul că, la 1 iunie 2021, vom marca Ziua internațională a copilului prin organizarea evenimentului „ZIUA MICULUI CĂLĂTOR”, anunță Ambasada României, într-un comunicat.
Astfel, chiar dacă este o zi nelucrătoare, Secția Consulară își va deschide porțile și va avea program de lucru cu publicul destinat exclusiv copiilor, între orele 08:00 – 13:00, pentru următoarele servicii consulare:
- Înregistrarea primară a nașterii – titularii cererilor vor primi programarea la adresa de e-mail folosită la crearea contului pe www.econsulat.ro ;
- Eliberarea certificatelor de naștere ale copiilor – pentru persoanele care au primit tichetul de ridicare pentru perioada 31 mai – 4 iunie;
- Eliberarea pașapoartelor copiilor, cu precizarea că este necesar să verificați, în prealabil (http://chisinau.mae.ro/cauta-pasaport), dacă acestea au fost recepționate la Secția Consulară.
„Copiii sunt așteptați cu dulciuri, baloane și surprize! La mulți ani tuturor copiilor!!!”, a transmis Ambasada României.