MALURI DE PRUT | Când memoria devine literatură. În dialog cu scriitoarea Irina Nechit, despre „Sfaturile Melaniei” (VIDEO)
-
21 Iulie 08:53
Volumul „Sfaturile Melaniei”, semnat de scriitoarea și jurnalista Irina Nechit, care adună zece piese de teatru despre realitățile istorice și sociale din Rep. Moldova, a fost distins cu un premiu special în cadrul Galei Uniunii Scriitorilor. Majoritatea textelor au fost jucate pe scena unor teatre sau montate ca spectacole radiofonice pe ambele maluri ale Prutului. Ultimul spectacol, care dă și titlul volumului - „Sfaturile Melaniei”, a avut premiera la Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Chișinău. Despre povestea acestei cărți, inspirația din spatele ei și drumul de la pagini până la scenă, am discutat cu autoarea Irina Nechit în cadrul emisiunii „Maluri de Prut” de la Radio Chișinău.
Scriitoarea Irina Nechit povestește că a pornit în scriere de la jurnalismul cultural, una din specializări fiind analiza spectacolului de teatru, a fenomenului teatral. „Tot mergând pe la spectacole, mi-a venit o foarte mare dorință și chiar necesitate spirituală de a încerca să scriu chiar eu texte dramatice. Eram tot mai curioasă să văd care sunt mecanismele, tainele uni text dramatic, încât el să prezinte interes pentru teatre, nu doar pentru cititori. Este foarte important ca noi am avut o perioadă de mai mulți ani la Teatrul Național „Mihai Eminescu”, un atelier de dramaturgie. Acolo am făcut școală de scris a textelor dramatice și consider că și astăzi sunt foarte necesare astfel de ateliere. Din câte am aflat Teatrul „Alexie Mateevici” urmează să organizeze un atelier de scriere dramatică pentru tineri.
În „Sfaturile Melaniei” am inclus zece piese, pornind de la cea mai recentă „Eu am vorbit cu Putin” și până la „Doamna din Satul-Florilor-ce-Mor”. Aproape toate piesele au fost fie montate în teatre profesioniste din Rep. Moldova și România, fie au apărut ca spectacole radiofonice.”
Amploarea propagandei rusești și agresiunea Rusiei în Ucraina, războiul de pe Nistru, revoluția tinerilor din 7 aprilie 2009, traficul de ființe umane, fenomenul emigrării din Rep. Moldova sau condiția femeii basarabene sunt doar câteva dintre temele abordate în piesele cuprinse în volumul semnat de scriitoarea Irina Nechit. Ea consideră că teatrul concentrează o serie întreagă de manifestări artistice prin care poate relata despre om și societate:
„Teatrul este viu. Îmbină artele: și literatura, și pictura, muzica și dansul. În teatrul e concentrare maximă de energie. Stând într-o sală de teatru, ești total prins de acțiunea de pe scenă. Se vorbește mult că arta teatrală este deja depășită. Într-adevăr, cinematograful a ieșit mult în față, totodată producția de pe internet, toate video-urile de care oamenii sunt absorbiți, dar eu cred că trebuie făcute eforturi pentru a păstra arta teatrală și a o ajuta să evolueze, să se mențină, să acumuleze forțe tinere. Este extrem de important să fie susținut tineretul să se angajeze în teatru, să poată exista din munca într-un teatru.”
Autoare a numeroase volume de poezie, proză și dramaturgie, Irina Nechit este membră a Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova și a Uniunii Scriitorilor din România.
Piesa Sfaturile Melaniei a obținut Premiul pentru cea mai bună piesă contemporană la Gala Uniunii Teatrale din Republica Moldova, 2018, și a fost montată la Teatrul Odeon din București. „Valsul tancurilor” a fost pusă în scenă la Teatrul „Satiricus I. L. Caragiale” din Chișinău în 2020. Piesa „Eu am vorbit cu Putin” a fost prezentată ca spectacol-lectură în cadrul festivalului FILIT, la Teatrul Național „V. Alecsandri” din Iași, în 2023. Scriitoarea a participat la simpozioane și festivaluri literare din Franța, Germania, Belgia, Austria, Bulgaria, Slovacia, Slovenia, Letonia, Lituania, România și Republica Moldova.

