Cod roșu de scurgere redusă a apei pe mai multe râuri din Republica Moldova. Populația, îndemnată să utilizeze rațional resursele de apă

  • 28 Iulie 16:43
Cod roșu de scurgere redusă a apei pe mai multe râuri din Republica Moldova. Populația, îndemnată să utilizeze rațional resursele de apă

Autoritatea de Meteorologie și Monitoring de Mediu a emis o avertizare hidrologică privind menținerea scurgerii reduse a apei în râurile din Republica Moldova, valabilă în perioada 29–31 iulie.

Potrivit hidrologilor, debitele reduse se vor menține în râurile Nistru și Prut, precum și în majoritatea râurilor mici din țară, fiind instituite coduri galben, portocaliu și roșu, în funcție de gravitatea fenomenului.

Pe râul Nistru, este în vigoare Cod Galben pe sectorul Naslavcea – Dubăsari, unde scurgerea apei reprezintă 35–40% din valorile medii lunare multianuale. Pe sectorul Dubăsari – Tudora a fost emis Cod Portocaliu, întrucât debitul scade la 25–30% din media multianuală.

Pe râul Prut, Codul Galben este valabil pe tronsonul Criva – Ungheni, unde scurgerea apei constituie 30–40% din valorile normale pentru această perioadă. Între Ungheni și Brânza este instituit Cod Portocaliu, cu debite estimate la 25–30% din media multianuală.

Situația este și mai gravă pe unele râuri mici. Cod Galben a fost emis pentru râurile Răut și Bâc, unde scurgerea apei reprezintă aproximativ 35% din valorile medii lunare. Cod Portocaliu vizează râurile Ciulucul Mic și Ichel, unde debitele au coborât la 30% sau chiar mai puțin din media multianuală.

Cel mai înalt nivel de avertizare, Codul Roșu, a fost instituit pentru râurile Vilia, Draghiște, Cubolta, Căinar și Botna, unde scurgerea apei a ajuns la doar 10% din valorile medii lunare multianuale.

În acest context, Autoritatea de Meteorologie și Monitoring de Mediu îndeamnă agenții economici și populația să utilizeze rațional resursele de apă, pentru a reduce impactul deficitului hidrologic.

Cod roșu de scurgere redusă a apei pe mai multe râuri din Republica Moldova. Populația, îndemnată să utilizeze rațional resursele de apă

Tags

Alte Noutati

LIVE: Obiectiv, România!
Meteo Chișinău
26,54
Cer senin
Umiditate:33 %
Vint:1,34 m/s
Wed
22
Thu
24
Fri
25
Sat
27
Sun
28
Arhivă Radio Chișinău