Ziua internațională a berii, marcată astăzi

  • 03 August 2018 07:53
Ziua internațională a berii, marcată astăzi

Ziua internațională a berii este celebrată de iubitorii acestei băuturi, în fiecare an, în prima zi de vineri a lunii august. În acest an, ziua este marcată la data de 3 august. A fost celebrată pentru prima dată în anul 2008, scrie Agerpres.

De la o sărbătoare inițial restrânsă, organizată în orașul american Santa Cruz, din statul California, evenimentul a ajuns în prezent să fie marcat în peste 200 de orașe la nivel mondial.

Ideea unei astfel de zile a aparținut lui Jesse Avshalomov, care, în anul 2007, a convins, împreună cu mai mulți prieteni și împătimiți ai acestei băuturi, patronul unui bar local să declare ziua de 5 august drept zi a berii. Apoi, evenimentul a fost popularizat pentru a fi marcat ca o sărbătoare la nivel mondial. Astfel, în următorul an, a fost organizată o campanie de promovare în Marea Britanie și în America de Sud.

Impactul mondial a avut loc în anul 2011, când a fost creat un site de internet, unde au fost publicate argumente ce susțineau celebrarea Zilei internaționale a berii. La început a fost folosit un hashtag pe rețeaua Twitter, care a fost bine primit de către internauți. Ziua a fost rapid popularizată pe rețelele de socializare, fiind creată desigur și o pagină pe Facebook. Toate aceste acțiuni au făcut posibilă, în 2011, organizarea a 276 de festivități în 138 de orașe din 23 de țări din întreaga lume, care au fost înregistrate pe pagina www.internationalbeerday.com.

Totodată, această zi este dedicată celor care muncesc tot anul pentru a asigura consumul de bere.

Berea ocupă a treia poziție în topul mondial al băuturilor, doar apa și ceaiul fiind consumate în cantități mai mari.

Berea este o băutură alcoolică fermentată din cereale, caracterizată prin gustul amar și compusă din patru ingrediente principale: orz, drojdie, apă și hamei. Răcoritoare, având diferite arome, este consumată încă din vechime, potrivit unor surse care menționează realizarea berii în Mesopotamia, în urmă cu 6.000 de ani. La vremea respectivă, sumerienii nu aveau acces la această licoare aurie. Era o băutură divină destinată doar zeiței fertilității. Mult mai târziu, în Evul Mediu, călugării consumau bere mai ales în timpul postului, ca înlocuitor al cărnii. Astăzi, este consumată la nivel mondial.

Potrivit portalului www.cute-calendar.com, printre scopurile declarate ale Zilei internaționale a berii se numără acela de a "uni întreaga lume sub flamura berii, celebrând berile tuturor națiunilor, împreună, într-una și aceeași zi".

Tags

Alte Noutati

LIVE: Colecția de Jazz cu Daniela Nicolae
Meteo Chișinău
1,63
Cer acoperit de nori
Umiditate:98 %
Vint:3,09 m/s
Fri
5
Sat
5
Sun
4
Mon
3
Tue
2
Arhivă Radio Chișinău