Ziua Iei a adunat sute de vizitatori

  • 22 Iunie 2015 15:50
Ziua Iei a adunat sute de vizitatori

Ce-a de-a treia ediție a Zilei Iei a adunat sute de vizitatori. Cu mic cu mare toți au încercat să îmbrace costumul tradițional.

Zeci de meșteri populari de pe ambele maluri ale Prutului și-au etalat cu mândrie creațiile în cadrul evenimentului desfășurat la centrul expozițional Moldexpo din Chișinău.

Sărbătoare organizată de Ministerul Culturii de la Chișinău sub patronajul primei doamne, Margareta Timofti. Prima Doamnă ne-a dezvăluit câte ii are în colecția personală.

”Am trei ii. Vara le port mai des. În perioada rece mai mult atunci când merg la un eveniment care ține de promovarea tradițiilor. Ii pe care o port astăzi ca și celelalte este de la doamna Maria Cristea. Oferite după prima și a doua ediție atunci s-a numit Festivalul Iei, astăzi se numește Ziua Iei. Oricum l-am numi, evenimentul acesta de promovare al iei, important este ca în capul mesei să fie pusă bluza noastră, frumoasă, elegantă, tradițională și care ne vorbește foarte multe, poartă în ea foarte multe simboluri,  ne transmite multe mesaje pe care trebuie să le înțelegem pe care să le descifrăm și să le promovăm”, a declarat Margareta Timofti.

Ministrul Culturii, Monica Babuc, s-a arătat încrezută că tradițiilor în spațiul dintre Prut și Nistru vor fi păstrate și perpetuate.

”Mă simt foarte fericită că a venit atâta lume frumoasă să evoce costumul nostru național, în primul rând ia. Sunt încrezătoare că poporul nostru va perpetua și va ști să fie și mai puternic și mai frumos, pentru că suntem așa cum suntem astăzi”, a declarat Monica Babuc.

Ziua Iei adună cu fiecare an tot mai mulți meșteri populari din diferite colțuri ale Republicii Moldova, precum și de peste Prut. Programul cuprinde târguri de artizanat, prezentarea colecțiilor de ii din patrimoniul Muzeului Național de Etnografie și din colecția meșterului popular Maria Cristea, dar și meșterilor populari din România, recitaluri și dansuri ale ansamblurilor folclorice naționale.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Știri Radio Chișinău
Meteo Chișinău
-3,76
Cer acoperit de nori
Umiditate:93 %
Vint:0,51 m/s
Wed
1
Thu
5
Fri
6
Sat
5
Sun
2
Arhivă Radio Chișinău