Ziua funeraliilor lui Eugen Doga va fi decretată zi de doliu național. Maia Sandu: „Moldova a fost mai frumoasă și mai bogată datorită domniei sale. Ne luăm rămas-bun cu durere, dar și cu recunoștință”
-
03 Iunie 15:37
Astăzi, 3 iunie, compozitorul Eugen Doga s-a stins din viață la vârsta de 88 ani. Cu un mesaj de condoleanțe adresat „familiei și întregului popor” a venit președinta Maia Sandu, care a subliniat că Republica Moldova „a fost mai frumoasă și mai bogată” datorită lui Eugen Doga.
„Am aflat cu tristețe despre decesul marelui Eugen Doga. Am crescut pe melodiile din filmul „Maria Mirabela” și am plâns ascultând muzica din „Lăutarii”. Purtăm cu noi pretutindeni celebrul vals din „Gingașa și tandra mea fiară” și recunoaștem compozițiile maestrului de la primele note”, a scris Maia Sandu pe rețelele de socializare.
De asemenea, președinta a anunțat că ziua funeraliilor lui Eugen Doga va fi decretată zi de doliu național.
„Moldova a fost mai frumoasă și mai bogată datorită domniei sale. Ne luăm rămas-bun cu durere, dar și cu recunoștință. Pentru a-i aduce un omagiu marelui Eugen Doga, ziua funeraliilor va fi decretată zi de doliu național. Sincere condoleanțe familiei și întregului popor, care l-au iubit și îl vor purta mereu în inimă”, a spus Maia Sandu.
Citiți și: Compozitorul Eugen Doga s-a stins din viață la 88 de ani

