Ziua când vom fi 8 miliarde. ONU preconizează că lumea va schimba prefixul în 15 noiembrie

  • 13 Noiembrie 2022 19:51
Ziua când vom fi 8 miliarde. ONU preconizează că lumea va schimba prefixul în 15 noiembrie

Organizația Națiunilor Unite estimează că populația lumii va ajunge la 8 miliarde de oameni marți, 15 noiembrie. Organizația numește acest moment ”o piatră de hotar în dezvoltarea umană”. Această creștere fără precedent se datorează creșterii treptate a duratei de viață a oamenilor datorită îmbunătățirii sănătății publice, a nutriției, a igienei personale și a medicinii. Este, de asemenea, rezultatul unor niveluri ridicate și persistente de fertilitate în unele țări, arată ONU.

În timp ce a fost nevoie de 12 ani pentru ca populația globală să crească de la 7 la 8 miliarde, va fi nevoie de aproximativ 15 ani – până în 2037 – pentru ca aceasta să ajungă la 9 miliarde, semn că ritmul general de creștere a populației globale încetinește, mai transmit specialiștii, scrie G4Media.

”Această piatră de hotar este un prilej de a sărbători diversitatea și progresele, luând în același timp în considerare responsabilitatea comună a umanității față de planetă”, transmite ONU.

Țările cu cele mai ridicate niveluri de fertilitate tind să fie cele cu cel mai mic venit pe cap de locuitor, arată studiile specialiștilor. Prin urmare, în timp, creșterea demografică mondială s-a concentrat din ce în ce mai mult în rândul celor mai sărace țări din lume, majoritatea din Africa Subsahariană. În aceste țări, o creștere demografică rapidă și susținută poate zădărnici realizarea Obiectivelor de dezvoltare durabilă (ODD), care rămân cea mai bună cale a lumii către un viitor fericit și sănătos.

Chiar dacă creșterea demografică amplifică impactul dezvoltării economice asupra mediului, creșterea veniturilor pe cap de locuitor este principalul motor al modelelor de producție și de consum nesustenabile. Țările cu cel mai mare consum de resurse materiale pe cap de locuitor și cu cele mai mari emisii de gaze cu efect de seră tind să fie cele în care venitul pe cap de locuitor este mai mare, nu cele în care populația crește rapid.

Îndeplinirea obiectivelor Acordului de la Paris de limitare a creșterii temperaturii globale, concomitent cu realizarea ODD-urilor, depinde în mod esențial de reducerea modelelor de producție și de consum nesustenabile. Cu toate acestea, o creștere mai lentă a populației pe parcursul mai multor decenii ar putea contribui la atenuarea acumulării în continuare a daunelor aduse mediului în a doua jumătate a secolului actual, mai transmite ONU.

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
-0,04
Cer senin
Umiditate:94 %
Vint:4,12 m/s
Sat
3
Sun
1
Mon
1
Tue
-0
Wed
2
Arhivă Radio Chișinău