Zimbabwe: Mii de persoane au ieșit pe străzile din Harare pentru a cere demisia președintelui Mugabe

  • 18 Noiembrie 2017 09:53
Zimbabwe: Mii de persoane au ieșit pe străzile din Harare pentru a cere demisia președintelui Mugabe

Mii de zimbabweeni au ieșit sâmbătă dimineață pe străzile din Harare pentru a-și arăta sprijinul față de preluarea puterii de către armată, măsură survenită în această săptămână, și pentru a-i cere președintelui Robert Mugabe să renunțe oficial la putere, transmite Agerpres.

Pe multe dintre pancartele purtate de manifestanți se puteau citi mesajele 'Mugabe trebuie să părăsească Zimbabwe' și 'Bob nu este unchiul tău' (aluzie la prescurtarea prenumelui președintelui Mugabe).
Pentru demonstrația de la Harare și-au exprimat sprijinul, printre alții, Asociația Veteranilor de Război din Zimbabwe și formațiunea de opoziție Mișcarea pentru Schimbare Democratică.

Reprezentanții armatei au anunțat media de stat că manifestația a fost autorizată, dar au lansat un apel la evitarea violențelor.
Armata a preluat miercuri puterea în Zimbabwe și l-a plasat pe președintele Mugabe (93 de ani) sub arest la domiciliu. Robert Mugabe se află la putere la Harare începând din anul 1980.

Într-un comunicat difuzat vineri dimineața de media de stat, armata preciza că va continua discuțiile cu președintele Mugabe privind 'următoarea etapă'.

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
-3,76
Cer acoperit de nori
Umiditate:93 %
Vint:0,51 m/s
Wed
1
Thu
5
Fri
6
Sat
5
Sun
2
Arhivă Radio Chișinău