Zilele Filmului Românesc la Chișinău. Ce filme vor putea fi vizionate gratuit
-
22 August 2022 10:08
Cele mai noi producții românești, premiate la festivalurile de la Cannes, Veneția și San Sebastian, vor putea fi văzute la a opta ediție a evenimentului cinematografic de tradiție Zilele Filmului Românesc la Chișinău, care va începe pe 25 septembrie și se întinde pe parcursul a trei zile.
În premieră, ZFR Chișinău se va desfășura în două cinematografe - Cineplex Loteanu și Cinema Odeon. Ca și până acum, intrarea la toate evenimentele va fi liberă, iar proiecțiile vor fi însoțite de discuții cu numeroșii cineaști invitați - regizori, actori, producători, directori de imagine și critici. ZFR își continuă misiunea de a conecta Chișinăul, prin cinematografia română, la circuitul marilor festivaluri.
Astfel, timp de patru zile, în secțiunea Filme noi, cea mai consistentă din program, publicul de la Chișinău va putea să vadă șapte pelicule din ultimul an. Este vorba de cele mai de succes producții românești recente, selectate la cele mai importante festivaluri și prezentate în premieră în Republica Moldova la ZFR.
În acest an, majoritatea filmelor noi din selecția ZFR Chișinău sunt realizate de o nouă generație de cineaști, formată deopotrivă din regizori și regizoare, care vin cu subiecte și stiluri extrem de diferite și de provocatoare.
“Metronom” (2022), premiat pentru regie în secțiunea Un Certain Regard a Festivalului de la Cannes, va închide ediția din acest an a ZFR. Proiecția va avea loc în prezența regizorului Alexandru Belc. Filmul spune povestea a doi liceeni care se iubesc și scriu scrisori la emisiunea Metronom de la Europa Liberă, în timp ce Țiriac și Năstase joacă Finala Cupei Davis la tenis împotriva Americii în 1972. Când băiatul primește aprobarea să plece definitiv din țară, împreună cu familia, cei doi tineri știu că trebuie să se despartă, dar nu se așteptau ca ultimele zile împreună să devină hotărâtoare pentru întreaga lor viață.
“Crai nou” (2021), debutul regizoarei Alina Grigore, are în prim-plan o tânără care se zbate să urmeze studii superioare și să scape de violența bărbaților din familia sa disfuncțională. Filmul a câștigat anul trecut premiul cel mare, Scoica de Aur, la Festivalul de la San Sebastian și va fi proiectat la Chișinău în prezența producătoarei Gabriela Suciu și a directorului de imagine Adrian Pădurețu. De la San Sebastian, unde a fost inclus în secțiunea competițională New Directors, vine și “Marocco” (2021), al doilea lungmetraj regizat de Emanuel Pârvu. Filmul, care a fost selectat anul acesta și în competiția internațională de la TIFF, urmărește destinele a două iubiri ce ajung în situații de viață și de moarte, ca urmare a neîncrederii.
Emanuel Pârvu va fi unul din invitații speciali ai ediției și va fi prezent la Chișinău atât pentru proiecția “Marocco”, cât și pentru filmul “Miracol” (2021), unde are unul din rolurile principale. Regizat de Bogdan George Apetri și proiectat anul trecut în competiția Orizzonti a Festivalului de la Veneția, thrillerul psihologic „Miracol” este împărțit în două capitole. În centru stă povestea unei tinere călugărițe care părăsește temporar mănăstirea pentru a rezolva o problemă urgentă. Drumul de întoarcere îi rezervă însă o soartă neașteptată, iar ancheta unui inspector de poliție dezvăluie indicii care conduc spre un posibil miracol.
Tot de la Festivalul de la Veneția, unde a fost inclus în secțiunea Giornate degli Autori și unde a câștigat premiul pentru cel mai bun debut, vine și “Imaculat” (2021), realizat de Monica Stan și George Chiper-Lillemark. Filmul are ca protagonistă o fată de 18 ani care ajunge într-o clinică de dezintoxicare pentru a scăpa de dependența de heroină și unde inocența ei o salvează de avansurile bărbaților din interior. Admirată și ocrotită de toți, tânăra se bucură de atenție, până când află că orice tratament special are și un preț. Regizoarea Monica Stan va sta de vorbă cu publicul de la Chișinău la finalul proiecției.
Proiectat în 2021 în premieră mondială la Festivalul de la Salonic și inclus anul acesta în competiția internațională de la TIFF, “Balaur” (2021) este debutul lui Octav Chelaru, regizor care va fi de asemenea prezent la ZFR. Filmul are în prim-plan o profesoară de religie și soție de preot, care începe o relație amoroasă cu un elev de 16 ani, fapt ce riscă să îi dea viața peste cap.
Debutul în ficțiune al regizorului Ștefan Constantinescu, “Om Câine” (2022), are ca protagonist un bărbat care, în plină pandemie de coronavirus, revine în România de la muncă din Suedia cu bănuieli legate de infidelitatea soției. Filmul a avut premiera mondială la ediția din acest an a Festivalului de la Göteborg.
De asemenea, programul va cuprinde și un film dedicat copiilor. Astfel, publicul tânăr va putea să vadă “Străjerii Deltei” (2021), un film de aventuri realizat de Liviu Mărghidan. Mai mulți copii își petrec vacanța de vară într-o tabără din Delta Dunării, unde învață cum să supraviețuiască în sălbăticie. Într-o zi, în timp ce curăță apele Deltei de sticle de plastic, dau peste doi braconieri care pescuiesc ilegal folosind un dispozitiv electric, așa că acum copiii au o misiune importantă.
Toate proiecțiile din secțiunile Filme noi și Filme pentru copii vor avea loc la cinematograful Cineplex Loteanu, folosit pentru prima dată de ZFR.
Mai multe informații sunt disponibile pe pagina de Facebook a Zilelor Filmului Românesc la Chișinău.
Celelalte secțiuni tradiționale de la ZFR Chișinău, și anume Focus, Retro, Scurtmetraje studențești și Masterclass, vor fi anunțate în curând, împreună cu programul complet.
La fel ca anul trecut, ZFR va merge pe parcursul lunii octombrie și în alte cinci orașe din Republica Moldova - Bălți, Soroca, Nisporeni, Călărași și Cahul, unde vor fi prezentate câteva dintre filmele din selecția de la Chișinău. Data și programul pentru fiecare dintre cele cinci orașe vor fi anunțate la încheierea ediției din capitală.
ZFR Chișinău este un eveniment organizat de Asociația Cineaștilor Independenți ALTERNATIVE CINEMA din Republica Moldova și casa de producție ROVA FILM din România.
Proiectul este realizat cu sprijinul: Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova, Ministerului Culturii al Republicii Moldova, Centrului Național al Cinematografiei din Republica Moldova, Institutului Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău și Uniunii Cineaștilor din România.