Zilele Filmului Polonez demarează la cinematograful Odeon

  • 06 Noiembrie 2015 15:05
Zilele Filmului Polonez demarează la cinematograful Odeon

La cinematograful Odeon din Chișinău încep Zilele Filmului Polonez CinePOLSKA 2015.

Începând de vineri, 6 noiembrie, vor fi proiectate șase filme poloneze, realizate în ultimele luni. Ediția de acest an se desfășoară sub genericul „Filme despre curaj”, transmite IPN.

CinePOLSKA începe cu filmul „Dumnezeii”, o poveste despre Zbigniew Religa, un cardiochirurg eminent, care în anii ’80 ai secolului aXX a pus, prin forțele proprii, bazele unui program de transplant de inimă în Polonia. Filmul, realizat în stil hollywoodian de tânărul regizor Łukasz Palkowski, a obținut premiul cel mare la prestigiosul Festival de Filme Artistice Poloneze din Gdynia, Polonia.

Al doilea film din program este „Jack Strong”, în regia lui Władysław Pasikowski, unul dintre cei mai buni regizori de filme de acțiune din Polonia. Filmul prezintă istoria reală a lui Ryszard Kukliński, un ofițer polonez, care dorind să salveze lumea de la izbucnirea celui de-al treilea război mondial a transmis americanilor documente secrete din Tratatul de la Varșovia, riscându-și propria viață și pe cea a familiei sale.

De asemenea, la CinePOLSKA poate fi urmărită una dintre cele mai importante producții poloneze din ultimii ani - „Varșovia 44” -, povestea epică a unei generații de tineri care în perioada Poloniei aflate sub ocupație germană au participat la Revolta de la Varșovia din anul 1944.

Proiecțiile CinePOLSKA sunt organizate de Institutul Polonez din București și Asociația Cineaștilor din Polonia, cu sprijinul Institutului Polonez de Artă Cinematografică, în colaborare cu Studioul Moldova Film și cinematograful Odeon, precum și cu suportul Ambasadei Republicii Polone la Chișinău. Toate proiecțiile vor fi cu subtitrare în limba română, iar intrarea va fi liberă.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
5,52
Cer fragmentat
Umiditate:99 %
Vint:5,66 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
0
Thu
5
Arhivă Radio Chișinău