Zelenski a sosit în Albania pentru a participa la o conferință de securitate
-
28 Februarie 10:09
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a sosit marți seară în Albania pentru a participa la o conferință de securitate, prima sa vizită în această țară din Balcani de când țara sa a fost invadată de Rusia, notează AFP.
Ministrul albanez de externe, Igli Hasani, a făcut anunțul pe rețelele sociale, asigurând că țara sa "este solidară cu Ucraina în lupta sa eroică împotriva Rusiei".
Șeful statului ucrainean a călătorit prin lume în ultimele săptămâni pentru a aduna sprijin pentru țara sa, ale cărei forțe armate se confruntă cu lipsa muniției și a armelor, în timp ce luptă împotriva forțelor ruse.
Membra a NATO din 2009, Albania este un susținător fervent al Ucrainei în fața războiului de agresiune rusesc, dar liderii săi au rămas discreți în ceea ce privește furnizarea de arme Kievului.
În cursul unei vizite la mijlocul lui februarie în Albania, secretarul de stat american Antony Blinken a lăudat sprijinul Albaniei pentru Ucraina.
Această călătorie în Balcani intervine într-un moment în care președintele american Joe Biden îi primește la Casa Albă pe responsabilii democrați și republicani ai Congresului pentru a încerca să deblocheze un ajutor de 60 de miliarde de dolari (55 de miliarde de euro) pentru Ucraina.