Zeci de întreprinzători din R. Moldova au obținut finanțare nerambursabilă prin intermediul ODA. Doina Nistor: „Antreprenorii sunt vasele sangvine ale țării”
-
22 Aprilie 14:29
89 de întreprinzători din R. Moldova au obținut finanțare nerambursabilă, prin intermediul programelor gestionate de Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului. Contractele de grant în valoare totală de peste 28,5 milioane de lei au fost semnate astăzi la Chișinău. Companiile beneficiare vor folosi fondurile, oferite de Guvernul Republicii Moldova, Uniunea Europeană și Banca Mondială, pentru a-și dezvolta afacerile, a investi în tehnologii moderne și a crea noi locuri de muncă, transmite Radio Chișinău.
Potrivit directorului ODA, Vadim Codreanu, în primele patru luni ale anului 2025 au fost semnate deja 220 de contracte de grant, iar obiectivul instituției este de a ajunge la aproximativ 700 de beneficiari până la sfârșitul anului, comparativ cu 596 în anul precedent.
Ministra Dezvoltării Economice și Digitalizării, Doina Nistor a subliniat importanța antreprenoriatului pentru economia națională.
„Eu cred că antreprenorii sunt vasele sangvine a țării. vrem ca să reducem riscul de afaceri. Vrem ca să vă încurajați să investiți astăzi. Este foarte important ca să nu vă opriți din investiții. Vrem ca să vă încurajăm să deveniți mai competitivi, mai tehnologizați, să dezvoltați modele noi de afaceri. Anul trecut s-au făcut cele mai mari investiții de către antreprenorii din țară. Investițiile au crescut cu 15% și asta ne bucură. Asta înseamnă că antreprenorii doresc să investească și noi vrem să sprijinim în continuare să investească”, a spus Doina Nistor.
Finanțarea acordată va genera investiții de aproximativ un milion de euro, ridicând totalul investițiilor mobilizate prin aceste programe la 13,5 milioane de euro în doar un an.
Beneficiarii granturilor vor crea aproximativ 400 de noi locuri de muncă, pe lângă cele 700 existente deja în întreprinderile lor.
ODA gestionează în prezent 10 programe de susținere a antreprenorilor, dintre care șapte sunt cofinanțate de Uniunea Europeană.

