Zece zone de sănătate urmează să fie stabilite pe tot teritoriul Republicii Moldova

  • 16 Iunie 2017 10:23
Zece zone de sănătate urmează să fie stabilite pe tot teritoriul Republicii Moldova

Zece zone de sănătate urmează să fie stabilite pe tot teritoriul țării odată cu reformarea sectorului spitalicesc. Patru zone vor fi stabilite în centru, trei la nord și trei la sud. La amplasarea spitalelor se va ține cont ca pacienții din zonă să ajungă la ele în maximum 60 de minute. Distanța nu trebuie să fie mai mare de 70 de kilometri, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al Guvernului, regiunile spitalicești nu vor fi strict delimitate de hotarele teritorial-administrative actuale. Fluxul urgențelor va fi redirecționat către spitalele regionale sau centrale, iar fluxul de pacienți cronici –  către filialele locale ale spitalelor regionale. Proiectul preventiv al reformei mai presupune instituirea unui spital universitar, a patru spitale centrale, a 11 spitale regionale sub un management comun cu spitalele locale din zona respectivă și a trei spitale specializate.

Conceptul de reformare a sectorului spitalicesc a fost discutat în cadrul unei ședințe prezidate de prim-ministrul Pavel Filip. În cadrul discuțiilor, premierul a accentuat necesitatea elaborării unui plan de acțiuni pentru o perioadă de opt-zece ani, care va prevedea regionalizarea serviciilor spitalicești (pe zone de sănătate) cu construcția spitalelor regionale.

„Scopul final al reformei spitalicești constă în oferirea unor servicii de calitate și a confortului necesar pacienților. Vreau să avem mai întâi de toate o viziune clară, ideală, ulterior vom identifica investițiile necesare și vom realiza etapizat reorganizarea sistemului spitalicesc”, a spus Pavel Filip. Premierul a solicitat ministerului de resort să definitiveze conceptul reformei spitalelor și să-l propună spre aprobare Guvernului.

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
6,63
Ceață
Umiditate:99 %
Vint:4,12 m/s
Sat
5
Sun
3
Mon
1
Tue
2
Wed
2
Arhivă Radio Chișinău