ZDG | Decretele de „urgență” ale lui Igor Dodon. Nu e clar care a fost urgența (Revista presei)
-
04 Noiembrie 2020 10:06
Revista presei - 4 noiembrie 2020.
Ziarul de Gardă reține „Decretele de „urgență” ale lui Igor Dodon din 2 noiembrie: A retras cetățenia ex-deputatului român Cristian Rizea și a aprobat 3 dosare din controversatul program cetățenie contra investiții. Igor Dodon a anunțat că a revenit pentru o zi la serviciu. Asta pentru că ar fi avut mai multe decrete importante de semnat, fără a oferi detalii. Monitorul Oficial arată că Igor Dodon a semnat fix 5 decrete. Nu e clar care a fost urgența, de vreme ce primele 4 decrete prevăd doar subiecte ce țin de acordarea sau retragerii cetățeniei unor persoane, iar al 5-lea prevede aprobarea unor simboluri teritoriale ale comunei Lipnic. Alte „decrete cu promovarea unor legi, subiecte ce țin de stabilitatea economică și socială pe perioada de criză și pandemie” despre care spune Dodon, nu se regăsesc cel puțin în ediția de astăzi a Monitorului Oficial, scrie Ziarul de Gardă.
În turul doi trebuie urmărit ce se va întâmpla la votul din diaspora din Federația Rusă și dacă va exista o mobilizare în Transnistria, atenționează expertul Dan Dungaciu, citat de Ziarul Național.
„Două biserici din or. Cupcini, raionul Edineț, unde primarul și președintele Consiliului Raional sunt socialiști, au primit bani din bugetele locale în timpul actualei campanii electorale. MoldovaCurata.md a descoperit că una dintre biserici a fost vizitată de candidatul Igor Dodon cu o săptămâna înainte de a fi luată decizia de finanțare, iar preotul a rostit un discurs, lăudându-l pe candidatul sprijinit de socialiști”, citim în Gazeta de Chișinău. La 10 octombrie curent, candidatul Igor Dodon a postat pe pagina sa de Facebook o informație în care arăta că a mers la două biserici – una din orașul Cupcini, r-l Edineț, și alta din orașul Edineț. Preotul a menționat că datorită lui I. Dodon, lucrările merg strună la Catedrala „Sfântul Vasile” din Edineț. Întâmplare sau nu, dar exact la o săptămână de la vizita lui Igor Dodon la această biserică, Consiliul local de la Cupcini a decis ca să aloce acestei biserici 30 de mii de lei. În Decizia din 16 octombrie 2020, această suma este ascunsă, astfel că locuitorii orașului nu văd câți bani au fost repartizați bisericii în timpul campaniei electorale. Secretara Consiliului local, Ludmila Magu, a precizat că digitizarea sumei a fost o eroare tehnică.
„Atacurile lui Igor Dodon asupra diasporei sunt o altă încercare de a diviza societatea, iar el pe asta se bazează ca să se mențină la putere. Declarația a fost făcută în platoul emisiunii „Punctul pe AZi” de la Tvr Moldova de candidata PAS la prezidențiale, Maia Sandu, citată de Cotidianul. Ea a adăugat că, de această dată, Igor Dodon „a dat-o în bară categoric”. În opinia lui Igor Dodon, diaspora este un electorat paralel, departe de realitățile Republicii Moldova. Șeful statului s-a arătat nemulțumit de faptul că alegătorii moldoveni de peste hotare, care au bătut recordul la prezența la vot la scrutinul din 1 noiembrie, au votat în proporție de peste 70% în favoarea contracandidatei sale, Maia Sandu.