ZdG continuă să prezinte rezultatele investigării zvonurilor despre bani pentru „morți falși de COVID-19” (Revista presei)
-
02 Iulie 2020 09:44
Revista presei din 2 iulie 2020
Ștefan Gațcan a fost bătut și scos din Republica Moldova, a declarat aseară la Jurnal TV primarul de la Bălți Renato Usatîi. Liderul formațiunii Partidul Nostru, susține că ieri, „de dimineață Gațcan a fost intimidat, a fost și bătut. Dodon a luat decizia ca Gațcan să fie de urgență evacuat din Republica Moldova și că de scoaterea acestuia din țară s-ar fi ocupat SPPS și SIS. Dodon l-a evacuat ca să nu aibă acces la el nici mass-media, nici organele de drept”, a comentat Renato Usatîi.
„Atacul asupra deputatului Ștefan Gațcan reprezintă un atac asupra unui pilon al democrației. Mai mult decât atât, cei care sunt implicați în cazul deputatului Gațcan, într-un stat democratic, ar urma să facă pușcărie. Declarații în acest sens au fost făcute de comentatorul politic Anatol Țăranu, citat de IPN. În opinia analistului, în urma acțiunilor legate de cazul Gațcan, unii oficiali politici și-au pregătit paturile în anumite instituții din Republica Moldova.
„Ștefan Gațcan a fost scos din țară forțat, următoarele 3-4 zile nu se va afla în țară. Partidul Socialiștilor de urgență planifica, cel puțin până astăzi seara, să treacă în Comisia Juridică raportul pentru aprobarea renunțării la mandatul de deputat al domnului Gațcan și poate mâine sau poimâine să voteze declararea funcției vacante de deputat” a declarat deputatul Partidului Pro Moldova Vladimir Cebotari la postul de televiziune TV8.
Agora reține comentariul Maiei Sandu despre cazul deputatului Gațcan: Sunt reglări de conturi între clanuri mafiote. Este un act de banditism pe fundalul unor acte de corupție, a declarat lidera PAS.
Cotidianul informează că procurorii fac percheziții la fostul sediu al PDM, în dosarul miliardului. Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) efectuează de la primele ore ale dimineții percheziții la fostul sediu al Partidului Democrat, din strada Armenească. Informația a fost confirmată de către purtătoarea de cuvânt a Procuraturii Generale, Maria Vieru.
OPRIȚI CĂRUȚAȘUL, scrie într-un articol din Ziarul Național fostul deputat Vasile Nedelciuc. Este de-a dreptul bizar, ridicol și totodată umilitor ca într-o țară europeană, cu pretenții de integrare europeană, cu partide politice, parlament, curte constituțională, procuratură, mass-media independentă, cu ambasadori acreditați la Chișinău, un președinte de țară, în mod deschis și-n văzul tuturor, să încalce continuu și sfidător legislația națională, arogându-și cu de la sine putere drepturi și responsabilități în stat pe care legea nu le atribuie șefului statului, scrie autorul. El își exprimă indignarea că acest lucru este tolerat de Parlament; de premierul (căruia Dodon i-a preluat frâiele puterii executive); de Procuratura (care nu știe ce-a fost în kuliok, dar vede zilnic isprăvile de prim-secretar ale lui Dodon); de partidele de opoziție; mass-media (cu anumite excepții)”, scrie Vasile Nedelciuc în Ziarul Național.
În ediția de astăzi a Ziarului de Gardă găsiți radiografia a două dosare de omor în care justiția și-a spus cuvântul: cel al crimei de la Atrium din mai 2018, când a fost ucis în bătaie Serghei Bejenari, și cel al morții lui Dumitru Jomir, bătut cu cruzime în noaptea de Revelion.
ZdG continuă să prezinte rezultatele investigării zvonurilor despre bani pentru „morți falși de Covid-19”.