Profesorul Yuval Noah Harari este autorul volumelor Sapiens: Scurtă istorie a omenirii, Homo Deus: Scurtă istorie a viitorului și 21 de lecții pentru secolul XXI. Compania sa de impact social a donat un milion de dolari Organizației Mondiale a Sănătății, după ce președintele SUA a decis să stopeze finanțarea acestui organism din subordinea ONU.
Citiți sau ascultați AICI interviul în original, în limba engleză.

DW: Domnule profesor Harari, ne aflăm în toiul unei pandemii. Ce vă îngrijorează cel mai mult în contextul schimbărilor care au loc în lume?

Yuval Noah Harari: Cred că cel mai mare pericol nu este virusul în sine. Umanitatea dispune de toate cunoștințele științifice și de uneltele tehnologice pentru a birui virusul. Problema cu adevărat majoră este demonul nostru lăuntric, ura noastră, lăcomia și ignoranța.

Mă tem că oamenii reacționează la această criză nu cu solidaritate globală, ci cu ură, învinuind alte țări, învinuind minorități etnice și religioase.
Dar eu sper că vom fi capabili să ne dezvoltăm compasiunea și nu ura, să reacționăm cu solidaritate globală, care va dezvolta generozitatea noastră de a ajuta oameni aflați la nevoie. Și sper că ne vom dezvolta abilitatea de a discerne adevărul și nu vom da crezare tuturor acestor teorii ale conspirației. Dacă vom face asta, nu mă îndoiesc că vom birui cu ușurință această criză.

Ne aflăm, după cum ați spus, în fața alegerii între supraveghere totalitară și sporirea puterii cetățenilor. Dacă nu suntem atenți, epidemia va marca o cumpănă a apelor în istoria supravegherii. Dar cum pot eu fi atent cu ceva ce nu se află sub controlul meu?

Nu se află complet în afara controlului dumneavoastră, cel puțin în democrație. Votați în favoarea unor politicieni anume și partide care fac politica. Astfel aveți ceva control asupra sistemului politic. Chiar dacă acum nu au fost alegeri, politicienii sunt în continuare sensibili la presiunile opiniei publice.
Dacă publicul este înspăimântat de epidemie și vrea să preia conducerea un lider puternic, atunci este mult mai ușor pentru un dictator să facă exact asta, să preia frâiele puterii. Dacă, de partea cealaltă, există reacție din partea publicului atunci când un politician merge prea departe, atunci aceasta poate împiedica cele mai periculoase evoluții.

Cum pot eu ști în cine sau în ce să am încredere?

În primul rând aveți experiența trecutului. Dacă aveți politicieni care v-au mințit ani în șir, atunci aveți mai puține motive să aveți încredere în ei în această stare de urgență. În al doilea rând, puteți pune întrebări în legătură cu teoriile pe care vi le spun oamenii. Dacă cineva vine cu o teorie conspiraționistă în legătură cu originea și propagarea coronavirusului, cereți acelei persoane să vă explice ce este un virus și cum provoacă acesta boala. Dacă acea persoană habar nu are, adică nu dispune de cunoștințe științifice de bază, atunci nu credeți nimic din ce vă spune acea persoană despre epidemia de coronavirus. Nu e nevoie să fii biolog de meserie, dar e nevoie de cunoștințe științifice de bază pentru a înțelege aceste lucruri.

În ultimii ani am văzut tot felul de politicieni populiști atacând știința, afirmând că oamenii de știință sunt o elită îndepărtată, fără legături cu oamenii, afirmând de exemplu că schimbările climatice sunt doar o găselniță căreia nu trebuie să i se dea crezare. Dar în acest moment al crizei vedem peste tot în lume că oamenii se încred în știință mai mult decât în orice altceva.

Sper că ne vom aduce aminte de asta nu doar pe durata crizei prezente, ci și după ce aceasta se va fi încheiat. Sper că vom avea grijă să oferim în școli o bună educație științifică despre ce sunt virușii și teoria evoluției. Sper de asemenea că atunci când oamenii de știință ne avertizează de alte lucruri, pe lângă epidemii, cum ar fi schimbările climatice și colapsul ecologic, le vom lua în serios avertismentele, la fel ca afirmațiile lor privind epidemia de coronavirus.

Numeroase țări implementează mecanisme de supraveghere digitală în așa fel încât să prevină răspândirea virusului. Cum pot fi controlate aceste mecanisme?

De câte ori se sporesc măsurile de supraveghere a cetățenilor ar trebui să se sporească și măsurile de supraveghere a guvernului. În această criză, guvernele cheltuie bani de parcă ar fi apă. În SUA două bilioane de dolari. În Germania sute de miliarde de euro etc. În calitate de cetățean, aș vrea să știu cine ia deciziile și pe ce se duc banii. Dacă banii sunt folosiți pentru a salva de la faliment mari corporații, care erau în dificultate chiar înainte de pandemie, din cauza deciziilor greșite luate de managerii lor? Sau poate că banii sunt folosiți pentru a ajuta mici afaceri, restaurante și magazine și lucruri de genul acesta?

Dacă un guvern este atât de ahtiat să aibă mai multă supraveghere, această supraveghere ar trebui să fie în ambele sensuri. Iar când guvernul afirmă că e prea complicat, că nu poate face publice chiar toate tranzacțiile financiare, atunci ar trebui să spunem: "Nu, nu este prea complicat. La fel cum tu, guvern, poți pune la punct un imens sistem de supraveghere pentru a vedea unde mă duc eu în fiecare zi, la fel de simplu ar trebui creat un sistem care îmi arată mie, plătitor de impozite, ce faci cu banii mei. "

Aceasta funcționează prin distribuirea puterii și prin a nu permite concentrarea ei în mâinile unei singure persoane sau autorități?

Exact. Una din ideile care se analizează este dacă se dorește alertarea persoanelor care s-au aflat în apropierea unui pacient infectat cu coronavirus. Există două căi pentru a face asta: una este să ai o autoritate centrală care strânge informații despre oricine și aceea descoperă că te-ai aflat în apropierea unui om care are COVID-19 și te alertează. O altă metodă este comunicarea directă a telefoanelor mobile între ele, fără să existe o autoritate centrală care strânge toate acele informații. Dacă trec pe lângă o persoană infectată cu COVID-19, cele două telefoane, al meu și al lui sau al ei, stau de vorbă unul cu altul și eu sunt alertat. Și nicio autoritate centrală nu strânge aceste informații și nu supraveghează pe toată lumea.

Posibile sisteme de supraveghere pentru criza curentă fac un pas mai departe, spre ceea ce numim "supraveghere subcutanală". Astfel pielea, care este suprafața intangibilă a trupurilor noastre, capătă fisuri. Cum putem controla asta?

Ar trebui să fim foarte, foarte atenți cu asta. Supravegherea supracutanală monitorizează ceea ce facem în lumea de afară, unde mergem, cu cine ne întâlnim, la ce ne uităm la televizor sau ce pagini de internet vizităm. Nu pătrunde în trupurile noastre. Dar supravegherea subcutanală monitorizează ce se întâmplă în interiorul corpurilor noastre. Începe cu chestiuni de genul ce temperatură avem, dar apoi poate să măsoare tensiunea arterială, ritmul inimii și activitatea cerebrală. Și de îndată ce faci asta, poți ști mult mai multe despre oameni decât ai știut vreodată.

Poți crea un sistem totalitar cum nu a mai existat vreodată. Dacă știi ce citesc sau ce privesc la televizor, ai idee despre gusturile mele artistice, despre opiniile mele politice, despre personalitatea mea. Dar tot este limitat. Acum să ne gândim că ai posibilitatea să îmi monitorizezi temperatura corpului sau tensiunea arterială și bătăile inimii în timp ce citesc un articol sau privesc programul online sau la televizor. Atunci poți ști ce simt eu în fiecare moment. Aceasta ar putea duce cu ușurință la apariția unor regimuri totalitare distopice.
Nu este inevitabil. Putem preîntâmpina asta.

Dar pentru a împiedica apariția unor astfel de regimuri trebuie în primul rând să realizăm primejdia și, în al doilea rând, să fim atenți cu ce permitem să se întâmple în această stare de urgență în care ne aflăm.

Vă face prezenta criză să vă revizuiți imaginea despre oameni în secolul al 21-lea?

Nu putem ști asta, fiindcă depinde de deciziile pe care le luăm acum. Primejdia apariției unei întregi clase nefolositoare crește dramatic din cauza prezentei crize economice. Acum vedem o creștere a automatizării, fiindcă roboți și computere înlocuiesc oameni în tot mai multe joburi în această criză, fiindcă oamenii sunt blocați în casele lor și se pot infecta, pe când roboții nu pot. Am putea de asemenea vedea că țările ar putea decide să readucă acasă anume industrii în loc să se bazeze pe fabrici aflate în altă parte.

Astfel, din pricină de automatizare și de de-globalizare, este posibil ca în special țările în curs de dezvoltare, care se bizuie pe mâna de lucru ieftină, să se trezească dintr-o dată cu o uriașă clasă de oameni care și-au pierdut locurile de muncă din cauza automatizării sau fiindcă acestea s-au transferat în alte țări.
Dar acestea se pot întâmpla și în țările bogate. Această criză provoacă schimbări gigantice pe piața muncii. Oamenii lucrează de acasă. Oamenii lucrează online. Dacă nu suntem atenți, aceasta ar putea avea drept rezultat colapsul muncii organizate, măcar în unele sectoare ale industriei. Dar nu este inevitabil. Este o decizie politică. Putem lua în această situație decizia de a proteja drepturile oamenilor care lucrează în țara noastră, în întreaga lume. Guvernele acordă sprijin financiar industriei și corporațiilor. Ele pot condiționa aceste ajutoare de protejarea drepturilor propriilor angajați. Deci totul depinde de deciziile pe care le luăm.

Ce va spune un istoric din viitor despre acest moment?

Cred că istoricii din viitor vor privi asta ca pe un moment de cotitură din istoria secolului al 21-lea. Dar încotro se vor îndrepta lucrurile - aceasta depinde de deciziile noastre. Nu este inevitabil.

Profesorul Yuval Noah Harari este autorul volumelor Sapiens: Scurtă istorie a omenirii, Homo Deus: Scurtă istorie a viitorului și 21 de lecții pentru secolul XXI. Compania sa de impact social a donat un milion de dolari Organizației Mondiale a Sănătății, după ce președintele SUA a decis să stopeze finanțarea acestui organism din subordinea ONU.
Citiți sau ascultați AICI interviul în original, în limba engleză.

Sursa:Digi24.ro