Laureații premiului Nobel pentru Literatură,Vargas Llosa și Herta Müller, protagoniștii Târgului de Carte de la Praga

  • 08 Mai 2019 20:10
Laureații premiului Nobel pentru Literatură,Vargas Llosa și Herta Müller, protagoniștii Târgului de Carte de la Praga

Scriitorii Mario Vargas Llosa și Herta Müller, laureați ai Premiului Nobel pentru Literatură în 2009 și respectiv 2010, sunt protagoniștii Târgului internațional de carte de la Praga care începe joi în capitala cehă, cu literatura latino-americană ca "invitată de onoare", relatează miercuri EFE,preluat de Agerpres.

În perioada 9 - 12 mai 2019, la Praga, se desfășoară cea de-a XXV-a ediție a Târgului de Carte și Festivalului Internațional "Lumea Cărții" de la Praga. Evenimentul are loc în incinta Palatului Expozițional Holesovice, găzduind anual peste 50.000 de vizitatori și aproximativ 50 de expozanți străini.

Tema ediției din acest an este "Memorie și amintiri", invitate de onoare fiind țările Americii Latine.

Potrivit organizatorilor la manifestarea intitulată Târgului "Lumea Cărții" de la Praga, Mario Vargas Llosa, în vârstă de 83 de ani, va susține vineri o dizertație despre opera sa de ficțiune.

Autorul hispano-peruan al romanelor 'La ciudad y los perros' (Orașul câinilor, 1963) și 'La fiesta del chivo' (Sărbătoarea țapului, 2000) va susține sâmbătă și o conferință alături de scriitoarea germano-română Herta Müller (65 de ani), laureata premiului Nobel pentru Literatură pe 2010.

Sub titlul "Memorie și Amintiri" evenimentul va reuni și 20 de autori latino-americani la Palatul Expozițional Holesovice.

Manifestarea, organizată de Asociația librăriilor și editurilor cehe, va include pe lângă conversații cu autorii și autografe pe cărți traduse în limba cehă, expoziții foto, degustări gastronomice, ateliere de dans și o fiesta latino.

În fiecare an, în cadrul manifestării se acordă numeroase premii literare, cele mai notabile fiind: Premiul Jiri Orten, Premiul George Theiner și popularul anti-premiu "Masa de Tortură", acordat de Asociația Traducătorilor Cehi pentru cea mai proastă traducere a anului.

Sursa:Agerpres 

Tags

Alte Noutati

LIVE: La minut
Meteo Chișinău
20,24
Cer senin
Umiditate:34 %
Vint:8,75 m/s
Sat
16
Sun
16
Mon
20
Tue
18
Wed
14
Arhivă Radio Chișinău