Xavi Hernandez, noul antrenor al echipei FC Barcelona

  • 06 Noiembrie 2021 14:16
Xavi Hernandez, noul antrenor al echipei FC Barcelona

Fostul internațional spaniol Xavi Hernandez (41 ani) a fost numit oficial, vineri seara, în funcția de antrenor al echipei FC Barcelona, a anunțat gruparea catalană, scrie AFP.

''A sosit clipa să te întorci acasă. Bine ai revenit, Xavi!", a scris FC Barcelona pe rețelele de socializare.

El a semnat un contract pe două sezoane și jumătate, după ce tot vineri și-a reziliat contractul cu Al-Sadd (Qatar) cu care avea o înțelegere până în 2023.

Xavi revine la clubul la care și-a început activitatea la 11 ani și de unde a plecat la 35 de ani. El a jucat 787 de meciuri și a marcat 88 de goluri pentru FC Barcelona. Ca jucător, Xavi a câștigat cu FC Barcelona de patru ori Liga Campionilor, de opt ori campionatul Spaniei și de trei ori Cupa Spaniei.

Xavi, fostul căpitan al Barcelonei, și-a stabilit deja staff-ul cu care va lucra la revenirea sa pe Camp Nou, compus din șapte membri, printre aceștia numărându-se fratele său Oscar Hernandez și Sergio Alegre, care vor îndeplini rolul de antrenori secunzi, conform El Mundo Deportivo.

Xavi l-a înlocuit astfel pe banca celor de la FC Barcelona pe olandezul Ronald Koeman, demis după meciul cu Rayo Vallecano de la finele lunii trecute, interimar fiind de atunci Sergi Barjuan, antrenorul echipei B a catalanilor.

În prezent, FC Barcelona este pe locul 9 în La Liga, cu 16 puncte, la 8 puncte de podium.

Sursa: AGERPRES

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chișinău
-5,76
Ceață
Umiditate:100 %
Vint:1,03 m/s
Wed
1
Thu
4
Fri
5
Sat
4
Sun
2
Arhivă Radio Chișinău