Wizz Air schimbă politica de bagaje de la 1 noiembrie. Pasagerii vor scoate mai mulți bani din buzunar

  • 10 Octombrie 2018 13:29
Wizz Air schimbă politica de bagaje de la 1 noiembrie. Pasagerii vor scoate mai mulți bani din buzunar

Wizz Air a anunțat că începând cu 1 noiembrie schimbă politica de bagaje și pasagerii care doresc să își ia pe lângă un bagaj mic de 40 cm în cabină, trebuie să plătească taxă de Priority sau taxă de cală.

„De la 1 noiembrie, fiecare pasager își poate aduce la bord un bagaj de mână gratuit (40x30x20 cm), în timp ce pasagerii care au achiziționat WIZZ Priority pot lua în cabină și o geantă tip troller (55x40x23 cm)”, se arată într-un comunicat transmis de Wizz Air pentru Libertatea.

Compania low-cost anunță și că a introdus un nou tip de bagaj de cală de 10 kilograme, cu prețuri ce încep de la 7 euro.

Wizz Air anunță că noua politică de bagaje este „foarte flexibilă, deoarece le permite clienților să aleagă între mai mult de 50 de variante de bagaje de mână gratuite sau de cală, în funcție de preferințele lor individuale”.

Compania dă exemplu că un pasager care dorește să ia la el pe lângă bagajul de mână cu dimensiunile de 40x30x20 cm, și un troller 55x40x23 cm, trebuie să plătească în plus la prețul biletului 5 euro.

Rezervările fără WIZZ Priority efectuate înainte de 10 octombrie pentru perioada de călătorie după 1 noiembrie 2018 vor avea inclus automat un bagaj de cală gratuit de 10 kg, în timp ce rezervările cu bagaje la cală vor avea automat WIZZ Priority.

sursa: libertatea.ro

Tags

Alte Noutati

LIVE: Obiectiv, România!
Meteo Chișinău
3,29
Cer senin
Umiditate:89 %
Vint:2,57 m/s
Fri
5
Sat
6
Sun
4
Mon
2
Tue
3
Arhivă Radio Chișinău