Washingtonul anunță noi sancțiuni comerciale după escaladarea violenței în Myanmar
-
05 Martie 2021 09:15
Statele Unite au anunțat joi noi sancțiuni comerciale împotriva Myanmarului "ca răspuns la lovitura militară și la escaladarea violenței împotriva protestatarilor pașnici", transmite vineri AFP.
Ministrul american al comerțului a anunțat într-un comunicat că a impus "noi restricții la export" și că a inclus pe lista neagră ministerul de interne și pe cel al apărării, "responsabile pentru lovitura de stat", precum și "două entități comerciale deținute și administrate de ministerul apărării".
Exporturile "sensibile" către Myanmar vor fi supuse unor controale sporite și condiții mai aspre.
Aceste noi măsuri se adaugă sancțiunilor financiare deja impuse șefilor juntei militare care au răsturnat pe 1 februarie guvernul liderei civile Aung San Suu Kyi.
"Vom continua să luăm măsuri împotriva juntei", a avertizat într-o postare pe Twitter purtătorul de cuvânt al diplomației americane, Ned Price.
Joi, în Myanmar au continuat manifestările care cer revenirea la un regim democratic, după ce miercuri a fost cea mai sângeroasă represiune, cel puțin 38 de persoane fiind ucise de forțele de securitate, potrivit ONU.
"Condamnăm ferm utilizarea violenței de către forțele de securitate împotriva poporului", a declarat presei Ned Price.
"Cea mai recentă escaladare a violenței demonstrează disprețul total al juntei față de propriul său popor", "acest lucru este inacceptabil", a adăugat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, care a promis noi măsuri, în consultare cu aliații SUA.
Ned Price a exprimat, de asemenea, îngrijorarea profundă a executivului american cu privire la arestarea jurnaliștilor din Myanmar. "Facem apel la armată să elibereze imediat aceste persoane și să pună capăt intimidării și hărțuirii presei", a insistat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat.
Sursa: AGERPRES