Votată și imediat publicată (Adevărul)

  • 23 Aprilie 2013 09:28
Votată și imediat publicată (Adevărul)

Guvernul Filat 3, doar cu liberalii „reformați“, titrează Adevărul. Noua majoritate parlamentară a fost creată, documentul noului acord a fost finalizat, urmează două zile de partajare a portofoliilor.

Potrivit cotidianului, cel mai disputat minister e cel al Transporturilor. PDM, PLDM și grupul de reformatori de la PL, care au împreună 53 de mandate, au anunțat luni, 22 aprilie, crearea noii majorități parlamentare. Liderii celor două formațiuni, dar și reprezentanții liberalilor „răzvrătiți“ au spus că finalizează acordul de constituire a AIE 3 și că până joi vor conveni asupra listei de miniștri și de șefi de agenții. Comentatorii susțin că, în mod cert, vor rămâne în funcții Iurie Leancă (PLDM) și Valentina Buliga (PD). La fel și ministrul Finanțelor, Veaceslav Negruță. Faptul că politicienii nu vor să dezvăluie lista înseamnă că negocierile nu s-au terminat“, cred comentatorii politici.

Votată și imediat publicată, alt titlu din Adevărul. „Legea Plahotniuc“ prin care Moldova a trecut la sistemul electoral mixt a fost nu doar adoptată în grabă, dar și publicată la fel. Modificările și completările la Codul Electoral propuse de democratul Vlad Plahotniuc au apărut a doua zi într-o ediție suplimentară a „Monitorului Oficial“. Operativitatea surprinzătoare trezește bănuiala că totul a fost regizat din timp, iar votul n-a fost decât o formalitate, comentează Adevărul.

Pe de altă parte, Petru Bogatu susține în Jurnal de Chișinău că introducerea votului mixt în locul celui proporțional și prietenia dintre PLDM și PDM, s-au făcut doar contra PCRM, pentru scoaterea definitivă a comuniștilor din competiția politică  autohtonă.

Nicolae Negru observă în Jurnal de Chișinău că „Marea împăcare” cu Plahotniuc i-a înfuriat pe unii din simpatizanții lui Filat, care s-au grăbit să arunce cu pietre în direcția sa. Alții l-au declarat mort din punct de vedere politic, deoarece a cedat în fața mafiei. Revolta este firească și înțeleasă, dar nu neapărat sinceră. Există și o tainică bucurie. Potrivit autorului „împăcarea” este în folosul forței a treia.

Constantin Tănase scrie în Timpul cine îl vrea pe Ghimpu nebun. Luni, 22 aprilie, Filat și-a cerut iertare de la Vlad Plahotniuc, iar potrivit autorului, toată hărmălaia împotriva lui Ghimpu a fost declanșată pentru ca în spatele ei să se producă marea împăcare. Acum, când de facto s-a format o altă majoritate parlamentară și PL nu mai contează, când fără voturile PL a fost votată implementarea unui sistem electoral mixt și a fost ales un nou procuror general, se caută un țap ispășitor pentru a-l face vinovat de toată mizeria politică produsă de ei în cantități industriale. Potrivit autorului, marile bătălii politice abia încep, ca și marile mizerii politice.

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
2,18
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:0,51 m/s
Thu
4
Fri
5
Sat
6
Sun
3
Mon
2
Arhivă Radio Chișinău