Voronin, despre cei 14 transfugi și Guvernul Gaburici
-
29 Ianuarie 2016 08:24
Cei 14 deputați PCRM care au părăsit partidul și au aderat la așa-zisa platforma social-democrată inițiată de PDM, au trădat nu atât partidul, cât electoratul.
Declarația a fost făcută de către liderul PCRM, Vladimir Voronin, în cadrul emisiunii „Puterea a patra” de la postul de televiziune „N4”, transmite IPN.
„Cum poți să trădezi partidul care te-a crescut și te-a făcut om? Poate că e mai bine pentru partid așa, îl vom curăța. Dar cea mai mare crimă pe care au comis-o acești 14 este că au distrus acel raport politic pe care l-au creat alegătorii la scrutinul din 30 noiembrie 2014”, a declarat liderul comunist.
Vladimir Voronin a opinat că pentru a evita cazurile de corupere politică este necesar de modificat legislația. „Celor care părăsesc partidul trebuie să li se retragă mandatul. Mandatul trebuie să fie a partidului, nu a persoanei. Partidele luptă în campania electorală pentru mandatele de deputat. Dacă era această prevedere, nu se întâmpla ceea ce s-a întâmplat”, a declarat președintele PCRM.
Vladimir Voronin a spus că oricum PCRM nu avea să voteze pentru premierii care au fost înaintați, inclusiv pentru Plahotniuc: „Noi am votat doar pentru Gaburici. Și am făcut acest lucru doar pentru a-l scoate pe Mihai Ghimpu de la guvernare”.
Liderul comunist a apreciat negativ protestele antiguvernamentale. „Aceste proteste nu au nici un sens. Majoritatea parlamentară a fost formată, Guvernul a fost învestit. Numai buimăcesc lumea. Care este sensul că acești oameni sunt scoși în stradă?”, se întreabă fruntașul comunist.