Vor merge sau nu deputații ACUM la întrevederea cu președintele

  • 07 Noiembrie 2019 16:19
Vor merge sau nu deputații ACUM la întrevederea cu președintele

Deputații din fracțiunea PAS, Blocul ACUM și cei din fracțiunea ACUM, Platforma DA vor da curs invitației lansate de președintele Igor Dodon și vor merge la discuțiile programate pentru vineri, 8 noiembrie, la Parlament.

„Vom merge neapărat, dar probabil împreună cu colegii din Bloc și nu separat. Formatul exact încă se definitivează”, a declarat pentru IPN vicepreședinte PAS, Mihai Popșoi, vicepreședinte al Parlamentului.

Solicitat de IPN, și președintele fracțiunii ACUM, Platforma DA, Alexandru Slusari, vicepreședinte al legislativului, crede că cele două fracțiuni vor merge împreună la discuții.

După ședința fracțiunii PSRM, la care a participat și Igor Dodon, șeful statului a invitat fracțiunile din majoritatea parlamentară la discuții pentru ziua de vineri, 8 noiembrie, la ore diferite. Șeful statului a declarat că întrevederea cu fracțiunea socialiștilor este programată pentru ora 10.00. Fracțiunea PAS, Blocul ACUM este așteptată la discuții la ora 11.00, iar la ora 12.00 – fracțiunea ACUM, Platforma DA. Igor Dodon motivează invitarea separată la discuții a componentelor blocului ACUM prin faptul că și fracțiunile sunt distincte.

Și lidera PSRM, Zinaida Greaceanîi, a declarat că deputații socialiști se vor convoca mâine la ora 09.00, iar la ședință este așteptată și premierul Maia Sandu.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Ora de muzică cu Victor Buruiană
Meteo Chișinău
2,18
Cer fragmentat
Umiditate:65 %
Vint:5,14 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Thu
3
Arhivă Radio Chișinău