Volodimir Zelenski: Eliberarea de pașapoarte rusești locuitorilor din Donbas, primul pas spre "anexare"
-
21 Mai 2021 13:17
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat joi că eliberarea de către Rusia a pașapoartelor sale rezidenților din Donbas, estul Ucrainei, este primul pas spre anexarea regiunii, potrivit agențiilor de presă Reuters, Ukrinform și Glavkom, transmite defenseromania.ro.
"Este cu siguranță primul pas, întrucât același lucru s-a întâmplat odată în Crimeea. Locuitorilor din Crimeea le-au fost eliberate pașapoarte rusești. Aceasta este o mare problemă", a afirmat Zelenski într-o conferință de presă în care a făcut bilanțul celor doi ani de când a preluat mandatul prezidențial, organizată la uzina de fabricare a aeronavelor Antonov, potrivit sursei citate.
Președintele ucrainean a spus că abordează problema respectivă în discuțiile sale cu partenerii internaționali ai Ucrainei, dar că aceasta este o chestiune "dificilă". "Noi nu putem influența astfel de lucruri", a constatat el, adăugând că locuitorii din Donbas cu pașapoarte rusești constituie o masă de votanți la alegerile care au loc în Rusia.
Potrivit agenției de presă ruse TASS, care citează surse oficiale, din aprilie 2019 și până în prezent, peste 527.000 de locuitori ai Donbasului au primit pașapoarte rusești.
Rușii au distribuit până în prezent peste 400.000 de pașapoarte rusești în Donbas
La rândul lor, autoritățile ucrainene au declarat că cel puțin 400.000 de pașapoarte rusești au fost distribuite rezidenților din estul Ucrainei, iar Rusia ar putea folosi ca scuză sau pretext necesitatea de a proteja aceste persoane pentru o posibilă agresiune lansată împotriva Ucrainei.
În zonele controlate de separatiștii proruși în Donbas, conform unor date preliminare ale Kievului, ar locui în jur de 1,6 milioane de persoane, dar numărul lor exact nu este cunoscut.
Anterior, media ruse au comunicat că peste jumătate de milion de locuitori din estul Ucrainei, care au primit pașapoarte rusești, vor participa la alegerile pentru Duma de Stat a Rusiei, preconizate să aibă loc în septembrie.
Relațiile dintre Moscova și Kiev s-au deteriorat după ce Rusia a anexat peninsula ucraineană Crimeea în 2014, iar separatiștii susținuți de Kremlin au preluat controlul asupra unei părți din estul Ucrainei în același an.
Tensiunile au escaladat din nou în ultimele luni după ce ambele țări s-au acuzat reciproc de reluarea confruntărilor în regiunile Donețk și Lugansk, iar Rusia, în ceea ce a numit un exercițiu defensiv, a mobilizat trupe la granița sa de vest cu Ucraina și în Crimeea.