Volodimir Zelenski a semnat legea prin care cheltuielile pentru armată sunt majorate cu 12 miliarde de dolari
-
21 Septembrie 17:43
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat sâmbătă legea, adoptată anterior de parlament, prin care cheltuielile militare sunt majorate cu 500 miliarde de grivne (circa 12 miliarde de dolari) în acest an, transmite dpa, citând presa locală.
Creșterea va fi finanțată din împrumuturi, taxe și majorarea accizelor la tutun și combustibili, și va fi folosită pentru plata în luna aceasta a indemnizațiilor soldaților din prima linie, scrie Agerpres.
Rada Supremă (parlamentul) a aprobat miercuri un buget suplimentar ca răspuns la războiul în desfășurare cu Rusia.
Suplimentarea va majora cheltuielile bugetare cu circa 13%, până la echivalentul a peste 90,5 miliarde de dolari, un record pentru Ucraina.
Ucraina afirmă că a primit ajutoare financiare de peste 98 miliarde de dolari din străinătate de la declanșarea războiului, în februarie 2022.