Volkswagen investește 500 milioane de euro pentru extinderea fabricii din Slovacia
-
09 Aprilie 2015 16:07
Volkswagen (VW), cel mai mare producător auto european, a anunțat, joi, 9 aprilie, că va investi 500 milioane de euro pentru extinderea fabricii sale din Slovacia, transmite Reuters.
Noua linie de producție va fi lansată în anul 2017 la fabrica din Bratislava și va crea sute de noi locuri de muncă, a anunțat purtătorul de cuvânt al companiei, Vladimir Machalik.
Industria auto reprezintă motorul de creștere al economiei Slovaciei, orientată spre export.
În afară de Volkswagen, și alți producători auto importanți, cum ar fi PSA Peugeot Citroen și Kia Motors, au fabrici în această țară. De asemenea, aici sunt produse și componente auto.
O treime dintre mașinile fabricate în Slovacia sunt destinate pieței germane.
Volkswagen a raportat, recent, o creștere a profitului de 8,8%, în 2014, dar a avertizat că piața auto globală s-ar putea confrunta cu un an dificil, în pofida cererii solide din China.
Profitul operațional a urcat, anul trecut, la 12,7 miliarde de euro (13,5 miliarde de dolari), de la 11,7 miliarde de euro, în 2013, în timp ce veniturile au crescut cu 2,2%, la 202,5 miliarde de euro. În 2014, livrările grupului Volkswagen au urcat cu 4,2%, la nivelul record de 10,14 milioane de vehicule.
În funcție de condițiile economice, Volkswagen se așteaptă ca, în 2015, veniturile să crească cu până la 4%. Compania vrea, totodată, să-și majoreze vânzările și profitul operațional.
Portofoliul Volkswagen este format din 12 mărci, printre care automobilele VW, Lamborghini, Skoda, Seat, Bentley, Audi și Bugatti, dar și camioanele MAN și Scania.
VW vrea să devină cel mai mare producător auto din lume, până în anul 2018. Constructorul auto a devansat, deja, grupul american General Motors, în 2013, devenind al doilea mare producător auto mondial, după Toyota.