„Ne-am îndepărtat de marginea prăpastiei”, a declarat Vladimir Putin, făcând aluzie la situația în care se afla Rusia când Boris Elțin i-a predat puterea, pe 31 decembrie 1999, potrivit Agerpres și HotNews. 

Reales în martie anul acesta pentru un nou mandat de șase ani, el și-a găsit deja locul în istorie.

Vladimir Putin vrea să intre în anale ca liderul care a redat mândria imperială rușilor, umiliți după căderea Uniunii Sovietice în 1991.

Un imperiu nu poate fi o democrație, dar răbdarea rușilor, deși biblică, are și ea o limită. Costul victoriei în Ucraina va fi bara de măsurare a liniei fine ce separă succesul de eșec pentru liderul de la Kremlin.

„Țar” al ideologiei naționaliste mesianice

Asemeni unui țar, Vladimir Putin a exercitat cel mai nemilos absolutism în politică în acești 25 de ani; a arătat o credință oarbă în Biserica Ortodoxă Rusă – Rusia devenind noua redută morală împotriva liberalismului steril – și a promovat ideologia naționalistă mesianică a lumii ruse.

Dacă în primii ani s-a lăsat sfătuit, începând din 2012 – imediat după moartea liderului libian Muammar Gaddafi – liderul de la Kremlin a instituit un regim în care el are întotdeauna ultimul cuvânt.

Deciziile colegiale care caracterizau Comitetul Central și Biroul Politic din perioada sovietică au fost înlocuite cu un Consiliu de Securitate în care nu există loc pentru disidență. Partidul Kremlinului și parlamentul sunt elemente de decor.

Odată cu reforma constituțională ce îi permite să rămână la putere până în 2036, el a depășit o limită după care nu mai există întoarcere.

Vladimir Putin se bazează pe Biserică Ortodoxă Rusă pentru a convinge poporul că are un mandat cvasi-divin, asemeni țarilor din trecutul glorios al Rusiei.

Această situație a fost accentuată în timpul pandemiei de coronavirus. Închis cu hărți ale Rusiei imperiale în buncărul său, doar câțiva consilieri puteau primi audiență. Rezultatul a fost prima invazie a unei țări europene de după cel de-al Doilea Război Mondial.

În război cu Occidentul, dar și cu propriul popor

Retragerea grăbită a americanilor din Afganistan i-a demonstrat președintelui Putin că Occidentul a atins punctul cel mai de jos.

Revenirea talibanilor la putere l-a convins că nici Statele Unite, nici europenii nu vor interveni militar în Ucraina. A greșit. El a crezut în rapoartele eronate ale serviciilor sale de informații că Ucraina va cădea în trei zile deoarece președintele ucrainean Volodimir Zelenski va fugi din țară după primul atac.

Exact asta voia să spună cancelarul german Angela Merkel când vorbea despre faptul că Vladimir Putin a pierdut simțul realității.

Întâlnirile lui cu liderii străini par mai degrabă lecții de istorie. Desigur, o istorie rescrisă de Kremlin.

Lui Putin îi place să spună că frontul nu trece doar prin Ucraina, ci și prin cultura, educația, economia și tehnologia rusești. Iar cu ajutorul colegilor săi din fostul KGB, a declarat război propriului popor. Adică unor adversari precum Navalnîi, sau scriitori ca Akunin, artiștilor, jurnaliștilor, activiștilor și oamenilor de știință care nu sunt suficient de patrioți; și tuturor tinerilor care nu vor să lupte în țara vecină.

Este o nouă revoluție culturală în care noua elită, adevărații eroi, nu sunt proletarii, ci veteranii războiului ucrainean, cei care cred cu fermitate că Rusia este o națiune aleasă și are un destin evident așa cum au SUA.

Rusia, țara generalilor și a serviciilor secrete

Totuși, ceea ce s-a întâmplat pe 8 decembrie în Siria a arătat că toate regimurile autoritare, indiferent de brutalitatea lor, au picioare de lut.

Exilul în Rusia al liderului sirian Bashar al-Assad este o confirmare a înfrângerii viziunii geopolitice a președintelui Putin, obsedat de a pune capăt hegemonia occidentală pe toate continentele, dar incapabil să lupte pe două fronturi în același timp.

Blitzkrieg-ul din Ucraina a devenit o scurgere de oameni și resurse, ceea ce a dezvăluit că Rusia, deși capabilă să producă rachete hipersonice, este o țară înapoiată din punct de vedere tehnologic și împovărată de corupție în rândurile generalilor.

Șeful Grupului Wagner, Evgheni Prigojin, a înțeles acest lucru și a încercat să schimbe situația printr-o revoltă armată, care i-a trezit pe mulți ruși din letargie, dar care l-a costat viața.

Serviciile secrete rusești, coloana vertebrală a regimului, acumulează erori. De la atacul islamist care a costat viețile a 145 de oameni în martie, se trece la recenta crimă din mijlocul străzii a generalului responsabil cu apărarea chimică și biologică, care a dezlănțuit furia lui Putin.

Principalul articol de export al Rusiei în timp de război nu mai sunt hidrocarburile, ci folosirea forței pentru apărarea dușmanilor Occidentului, care, între timp, s-a dovedit și ea depășită.