Vladimir Putin: Rusofobia este contraproductivă și nu va dura o veșnicie

  • 01 Iunie 2017 14:58
Vladimir Putin: Rusofobia este contraproductivă și nu va dura o veșnicie

Președintele rus Vladimir Putin a denunțat joi 'rusofobia', despre care a spus că este 'contraproductivă' și 'nu va dura o veșnicie', într-o intervenție la Forumul Economic Internațional de la Sankt-Petersburg, transmite Agerpres.

Această rusofobie, a mai afirmat președintele rus, este legată de emergența unei lumi multipolare, în special datorită eforturilor Rusiei, fapt care nu este pe placul unora, care impun Moscovei "restricții economice, al căror efect este absolut nul".

În același timp, vorbind cu presa în marja forumului, Putin a spus că elementele scutului antirachetă al SUA care sunt instalate în Alaska și Coreea de Sud reprezintă o provocare pentru Rusia, care este obligată să răspundă prin dezvoltarea propriilor forțe militare în regiune, potrivit Reuters.

El a declarat că Rusia nu poate sta nepăsătoare și privi cum alții își sporesc capacitățile militare la granițele sale din Europa și din Orientul Îndepărtat.

Pe de altă parte, Putin a respins speculațiile conform cărora guvernul rus a angajat hackeri pentru a influența alegeri din alte țări. Au existat acuzații în trecut că Rusia s-ar fi aflat în spatele unor atacuri cibernetice în timpul alegerilor prezidențiale din SUA, anul trecut, și din Franța, în acest an, reamintește DPA.

"Rusia nu folosește hackeri pentru astfel de scopuri. Dimpotrivă, încercăm să combatem acest lucru", a declarat liderul de la Kremlin în cadrul aceluiași forum.

"Hackerii pot proveni din orice țară", a adăugat el.

Putin a negat că hackeri ai guvernului rus ar putea încerca să influențeze alegerile parlamentare din septembrie din Germania.

El a mai spus că nu are nicio preferință în aceste alegeri în care se vor duela pentru postul de cancelar conservatoarea Angela Merkel și socialistul Martin Schulz.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Ora de muzică cu Victor Buruiană
Meteo Chișinău
13,24
Câțiva nori
Umiditate:71 %
Vint:6,17 m/s
Sun
15
Mon
16
Tue
18
Wed
18
Thu
19
Arhivă Radio Chișinău