Vladimir Putin introduce în Rusia elemente ale regimului Mussolini
-
18 Septembrie 2014 11:00
Principala problemă pentru Rusia și Occident este că Putin nu înțelege valorile occidentale - libertatea, democrația, drepturile omului - și faptul că Vestul nu negociază în privința acestora.
Președintele rus Vladimir Putin a creat un regim autoritar în Rusia, iar acum a început să introducă elemente ale regimului (Benito) Mussolini, care a creat la începutul secolului trecut un stat fascist în Italia utilizând propaganda și teroarea de stat, consideră fostul prim-ministru rus Mihail Kasianov (2000-2004), într-un interviu pentru postul de televiziune polonez TVN 24.
'Nu este nimeni care să aibă curajul să meargă împotriva lui Putin în anturajul său apropiat, nu există niciun general care să îndrăznească să îi spună că nu se supune deciziilor sale, că nu va da ordinul de atac asupra Ucrainei. Generali de acest gen au dispărut în Rusia. Toți execută și se uită la Putin să vadă ce spune', a afirmat Kasianov, subliniind că în Rusia a fost instalat un 'veritabil regim autoritar'.
În prezent, potrivit acestuia, președintele rus introduce în Rusia elemente ale regimului Mussolini, în care poate exista doar un singur punct de vedere, cel oficial. 'Astăzi, noi - opoziția democratică - suntem numiți coloana cincea, trădători ai poporului... Nu ne așteptam la așa ceva după 20 de ani de clădire a democrației', a spus Kasianov, fost premier în primul mandat prezidențial al lui Putin, exprimându-și speranța că nu va fi mult timp așa și 'poporul se va trezi' și va reveni pe calea dezvoltării unui stat democratic normal.
El explică popularitatea lui Putin în Rusia și sprijinul societății ruse în favoarea anexării Crimeii prin 'sindromul postsovietic și postimperial'.
În plus, mai spune Kasianov, ocuparea Crimeii și evenimentele din estul Ucrainei au fost posibile datorită faptului că Occidentul nu a reacționat corespunzător la agresiunea rusă împotriva Georgiei în 2008.
'Occidentul a fost neutru, iar mai târziu a revenit la 'business as usual' cu Kremlinul. Putin a tras concluzia că Occidentul i-a dat dreptul și el poate să facă ce vrea. Ucraina și Crimeea sunt rezultatul acestei poziții', consideră Mihail Kasianov, astăzi unul din liderii opoziției liberale ruse.
În opinia sa, principala problemă pentru Rusia și Occident este că Putin nu înțelege valorile occidentale - libertatea, democrația, drepturile omului - și faptul că Vestul nu negociază în privința acestora.
'El crede că totul este de vânzare în această lume, iar problema este doar de preț. Este gata să-l achite și este surprins atunci când nu primește ceea ce vrea', a mai spus fostul premier rus, remarcând că, în aceasta rezidă, de fapt, mentalitatea descendenților din KGB.
Kasianov a menționat, de asemenea, că sancțiunile occidentale au început deja să acționeze și zdruncină unitatea anturajului lui Putin. În curând, în fața președintelui rus și a apropiaților săi va apărea problema menținerii stabilității macroeconomice și lui Putin îi va fi greu să-și îndeplinească promisiunile făcute de creștere a salariilor și pensiilor, mai spune el.
Sursa: AGERPRES