Vladimir Dudnic, reținut ilegal la Tiraspol, a fost eliberat

  • 15 August 13:58
Vladimir Dudnic, reținut ilegal la Tiraspol, a fost eliberat

Cetățeanul Republicii Moldova Vladimir Dudnic, reținutilegal în aprilie 2022 de către structurile de forță de la Tiraspol, a fost eliberat astăzi, 15 august, anunță Biroul Politici de Reintegrare.

În toată această perioadă, cazul cetățeanului Vladimir Dudnic s-a aflat constant în vizorul vicepremierului pentru reintegrare și al Biroului politici de reintegrare, fiind abordat în dialogul cu partenerii externi, precum și în cadrul platformelor de interacțiune la nivelul reprezentanților politici și al grupurilor de lucru pentru drepturile omului”, se precizează în comunicatul de presă. 

În acest context, autoritățile de la Chișinău îndeamnă repetat Tiraspolul să dea curs apelurilor și pe alte cazuri individuale de rezonanță, unde sunt vizați cetățeni ai Republicii Moldova care sunt ilegal încarcerați și persecutați în regiune. Este vorba despre Alexandru Dimov, Stanislav Menzarari, Mihail Ermurachi, Vadim Pogorlețchii.

Menționăm că Vladimir Dudnic a fost reținut pe 4 aprilie 2022, zi în care plecase din Chișinău spre Bender cu treburi personale. El lucra la Tighina, ofițer în armată, dar în acea perioadă se afla în concediu medical. A doua zi seara, așa-zisul minister al afacerilor interne de la Tiraspol a anunțat despre reținere. Publicațiile din stânga Nistrului scriau că acesta ar fi primit bani de la o locuitoare din Bender pentru a o ajuta să perfecteze mai rapid documentele de cetățeană a Republicii Moldova.

Pe 17 mai 2024, a fost eliberat din detenție și Victor Pleșcanov. El a fost încarcerat în iunie 2022 de către exponenții structurilor neconstituționale pentru faptul că și-a exprimat public viziunea negativă față de declanșarea războiului din Ucraina.

 

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
19,96
Ploaie de intensitate mică
Umiditate:99 %
Vint:4,12 m/s
Sun
15
Mon
17
Tue
20
Wed
20
Thu
18
Arhivă Radio Chișinău